Fundașul Rapidului a aruncat săgeți înspre managerul FCSB. Nici Mititelu nu a scăpat!
După ce a fost protagonistul unui scandal izbucnit la finalul meciului dintre FCU și Rapid, Cristi Săpunaru a profitat de ocazie și l-a atacat și pe MM Stoica. Căpitanul giuleștenilor susține că a reacționat nervos pentru că a fost provocat de către o persoană a cărei identitate nu o cunoaște.
Fundașul central era deja un car de nervi când a ajuns în holul de la vestiare și a vrut să se întoarcă pentru a-și face dreptate, fiind cu greu ținut pe loc de către cei aflați în zonă, așa cum se vede din filmulețul de mai jos.
”Spun unii pe la TV că sunt eu nebun, că am probleme, mai ales valetul de la Palat… eu nu vorbesc cu valeții, nu le pot răspunde, pentru că nu sunt de teapa noastră. Să-și vadă de treaba lor!
Cu un jucător de la FCSB pot avea o discuție, dar nu cu valeții.
Eu nu am bătut în viața mea un suporter de-ai mei și nici nu voi face asta. Mai bine las eu capul jos”, a precizat Săpunaru, conform digisport.ro.
Atac la Mititelu!
Săpunaru s-a simțit ofensat de cele întâmplate la finalul meciului cu FCU Craiova. Jucătorul Rapidului susține că el nu a lovit pe nimeni, ba chair s-a simțit amenințat. Fundațul a profitat de situație și a trimsi săgeți și înspre patronul FCU.
„Când m-am întors pe teren, a apărut o persoană care nu știu cine este, fără ecuson. Acum, sincer, poate să aibă un cuțit în mână și mi-l bagă în piept. Cine plătește pentru asta? Plânge familia acasă. Cine plătește? Că noi sunt vandali, suntem noi nebuni.
Atunci când o să vină domnul Mititelu pe Giulești, o să vin și eu cu 20 de prieteni și să stea el pe tunel. E normal așa ceva? La tunel nu a stat niciun steward. Ei s-au ocupat de galeria noastră. Același lucru s-a întâmplat și la pauză: scuipați, apă peste noi, înjurături.
Filmarea care s-a dat la televizor e o minciună. Eu nu am dat în el, nu am nicio treabă cu el. Nu am dat în nimeni. Sută la sută am fost provocați tot meciul”, a mai spus Cristi Săpunaru.
