Sarah Prodan a revenit în România după o perioadă petrecută peste Ocean timp de mai mulți ani
Începând cu vara acestui an, Sarah Dumitrescu (23 de ani), fiica Anamariei Prodan și a fostului baschetbalist Tiberiu Dumitrescu, a încheiat un contract cu echipa Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, care deține de 7 ori titlul de campioană în baschetul feminin din România.
Sarah Dumitrescu a recunoscut că nu a fost deloc ușor să fie departe de România
Sarah Dumitrescu a revenit în România după o perioadă petrecută peste Ocean timp de mai mulți ani. Chiar dacă a experimentat visul american la o vârstă fragedă, fiica Anamariei Prodan a recunoscut că nu a fost deloc ușor să fie departe de România. Iar în special de familia sa, pe care o întâlnea destul de rar în timpul vacanțelor petrecute în țară.
Nou scandal în fotbal, la mai puțin de un an de la condamnarea lui Karim Benzema
„Îmi place să fiu acasă. Cât timp am fost plecată, mereu veneam acasă să îi văd pe mama, tata, pe Bebe (n.r. Laurențiu Reghecampf junior), pe toți. Așa că da, a fost foarte greu. Nu există zi în care să mă uit în trecut și să nu îți mulțumesc (n.r. se uită la Anamaria Prodan) că m-ați trimis acolo (n.r. în America). Am cele mai frumoase amintiri din liceu și din anii mei petrecuți în America”, a spus Sarah, în podcastul realizat de Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan încasează un procent de 10% din contractele jucătorilor pe care îi reprezintă
Anamaria Prodan a dezvăluit că încasează un procent de 10% din contractele jucătorilor pe care îi reprezintă. „Cartea câștigătoare” din portofoliul ei este Nicușor Stanciu, pe care îl consideră cel mai bun fotbalist român la ora actuală.
Cea mai mare sumă care s-a plătit pentru transferul lui Stanciu a fost de 10 milioane de euro, în ianuarie 2019, când Al Ahli l-a luat pe mijlocaș de la Sparta Praga. Pe locul al doilea se află suma pe care a încasat-o Gigi Becali în august 2016, când FCSB l-a vândut pe Stanciu la Anderlecht pentru 9.7 milioane de euro.
”Perla coroanei mele este Nicușor Stanciu. E, de fapt, perla coroanei fotbalului românesc. Normal, noi suntem împreună de atâția ani, cât de mult s-a ridicat el, m-am ridicat și eu. În general, eu iau 10% din contract. Nu am să vorbesc niciodată, nu o să spun cât am făcut”, a declarat Anamaria Prodan pentru Fanatik.
