Satul din Oltenia de unde provine inventatorul stiloului a dat omenirii un adevărat om de știință
Un grup de cercetători născuți sau cu rădăcini în Oltenia au reușit să influențeze cursul istoriei universale prin intermediul invențiilor lor. Petrache Poenaru (1799-1875) este creatorul stiloului. Acest om de știință s-a născut în Benești, Vâlcea. Este recunoscut ca unul dintre organizatorii școlii românești moderne pe baze științifice.
Satul din Oltenia unde s-a născut Petrache Poenaru, inventatorul stiloului
„El publică primul curs de geometrie din ţările române, precum şi prima lucrare de algebră din Ţara Românească (1841), iar, în colaborare cu Florian Aaron şi G. Hill, primul dicţionar francez-român“, arată Silviu Puşcaşu în lucrarea „Precursori români ai ştiinţei şi tehnicii moderne“, publicată în volumul „Arhivele Olteniei“, conform Adevărul.
Însă Petrache Poenaru va rămâne în istoria universală prin descoperirea stiloului. „Brevetează, la Paris, primul stilou din lume, pe care-l denumise atunci «Condeiul» sau «tocul portăreţ» sau, cum i s-a mai spus la aceea vreme, «pana fără sfârşit»“, menţionează Silviu Puşcaşu.
Cât costă cel mai scump stilou din lume
Popularizarea pixurilor, mai practice și mai accesibile ca preț, a determinat retrogradarea stilourilor pe lista preferințelor. Cu toate acestea, mulți iubitori ai scrisului de mână rămân loiali acestui instrument de scris. Iar unii dintre ei devin chiar colecționari de stilouri, indiferent dacă acestea sunt mai scumpe sau mai ieftine, mai noi sau mai vechi.
Stiloul Tibaldi Fulgor Nocturnus este cel mai scump din lume. Fulgor Nocturnus înseamnă ”strălucirea nopții” și stiloul care poartă această denumire este încrustat cu 945 de diamante negre. Fulgor Nocturnus creata de casa italinaă Tibaldi, a fost cumpărat în cadrul unei licitații private de un colecționar anonim pentru suma de 7,281,792 eur.