Radu Drăgușin a intrat pe teren, la doar patru zile după ce a suferit o tăietură serioasă pe frunte
Radu Drăgușin a fost titular în meciul din Europa League dintre Hoffenheim și Tottenham, câștigat de echipa sa cu 3-2. Românul a intrat pe teren cu capul bandajat, la doar patru zile după ce a suferit o tăietură serioasă pe frunte.
Schimbare de stil pentru Radu Drăgușin, în meciul cu Hoffenheim
Pe 19 ianuarie, Radu Drăgușin a jucat doar o repriză în meciul dintre Everton și Tottenham. Fundașul român a fost nevoit să părăsească terenul prematur după ce Dominic Calvert-Lewin l-a lovit cu cotul în zona arcadei, provocându-i o sângerare abundentă. Internaționalul român nu a revenit pe teren în repriza a doua, antrenorul Ange Postecoglou explicând că rana suferită, descrisă de acesta ca „o tăietură mare”, l-a împiedicat pe Radu să continue meciul. Ulterior, presa londoneză a dezvăluit că medicii i-au aplicat 4 copci pentru a închide rana, conform GSP.
Dinamo încearcă să transfere un fotbalist: „Îl vrem”
La doar patru zile după incident, Radu a revenit pe teren, de această dată împotriva lui Hoffenheim, în Europa League. Pentru a-și proteja rana, românul a purtat un bandaj elastic care îi acoperea întreaga circumferință a capului. Sub bandaj, se pare că avea aplicat un pansament sau o compresă.
Radu Drăgușin a traversat o perioadă extrem de aglomerată, fiind folosit constant în contextul absențelor titularilor din axul central, Cristian Romero și Micky van de Ven, din cauza unor accidentări musculare. În meciul de astăzi, Radu a făcut echipă în centrul defensivei cu Ben Davies, în timp ce tânărul Archie Gray, care îi fusese recent coleg pe aceeași poziție, a fost mutat în flancul stâng.
