Polițiștii rutieri pot spune adio statului la pândă prin tufișuri! Noua lege e pe cale să intre în vigoare!
Comisia juridică a Senatului a decis, marți, ca radarele să se instaleze doar pe autovehiculele care prezintă înscrisuri și însemne distinctive ale poliției rutiere. Propunerea legislativă privind circulaţia pe drumurile publice este iniţiată de parlamentari PNL, printre care senatorul Alina Gorghiu şi deputaţii Raluca Turcan şi Florin Roman, scrie Mediafax.ro.
Noi legi vor intra în vigoare pentru Poliția Rutieră
De acum înainte, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive. De asemenea, potrivit documentului citat, dispozitivele fixe sau mobile destinate măsurii vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.
Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere, conform mediafax.ro. Un exemplu este amplasarea unei machete care imită o autospecială cu radar, pe DN 17, în Comuna Poiana Stampei, datorită căreia, după amplasare, nu s-a mai înregistrat nici un accident rutier cu victime, deşi porţiunea de drum este cunoscută la nivel judeţean pentru multiple accidente soldate cu decese.
În cazul acestui proiect, Senatul este prima Cameră sesizată. Noile legi urmează să intre în vigoare în perioada următoare.
Olteanul „Dorel” lovește din nou. Vezi despre ce este vorba