Handbalistele de la SCM Craiova se află în fața perspectivei de a juca barajul de menținere în divizie, în vreme ce adversarele lor din finala Cupei EHF tocmai au câștigat Champions League.
3 ani în urmă, Polivalenta din Craiova, cu 4.000 de oameni ce-și luaseră, în marea lor majoritate, biletele pe sub tejghea. Că la casele de bilete s-au vândut vreo 100. Împinse de la spate de gorniști, vuvuzeliști și toboșari, fetele lui Burcea le-au întors pe danezele de la Vipers Kristiansand și au ridicat trofeul Cupa EHF. Cum s-a gestionat această victorie, ce trepte a mai urcat echipa din Bănie? Niciuna, pentru că formația olteană și-a luat viteză pe tobogan, făcând să pară că succesul istoric din 2018 nu a fost altceva decât un accident fericit.
Unde e acum câștigătoarea Cupei EHF din 2018? Cu ce se mai ocupă? E la coada diviziei naționale, în fața unui turneu în urma căruia va afla dacă va presta în barajul de menținere în prima ligă. Matematic, SCM Craiova nu e la baraj, dar perspectiva e destul de clară. Craiovencele se bat pentru a scăpa cu Slatina. Fetele din Olt au 3 puncte avans, și meciuri cu lanterna Activ Prahova (pe care de altfel o și conduc acum cu 15-12), CSM Galați, echipă de la retrogradare, și HC Zalău. Fetele lui Burcea dau astăzi, de la ora 16, peste CSM București, deja campioană, de-ar veni cu junioarele, Măgura Cisnădie, miercuri, ora 18:30, și CSU Cluj Napoca, joi. Pentru a trece pe locul 10, Craiova trebuie să bată tot, iar Slatina să piardă un meci. Altfel ajunge la barajul de menținere în divizia națională. Doar o minune va scăpa Craiova!
Iar pentru ca tabloul să fie clar în privința modului în care a fost gestionat succesul de acum 3 ani din Cupa EHF să vedem și unde e învinsa craiovencelor. Vipers Kristiansand tocmai ce a câștigat Liga Campionilor la handbal feminin! Pe cine a bătut în finală? Pe Brest, o altă grupare învinsă de oltence în grupele EHF, în drumul spre trofeu.
Țicleanu, după ce Mutu a preluat FCU Craiova: „Cu un ochi plâng și cu un ochi râd”
Dumitru Dragomir, încântat de proiectul lui Mititelu: „Ăştia se mişcă bine”