Handbalistele de la SCM Craiova au remizat în partida cu Măgura Cisnădie, chiar dacă o victorie era foarte importantă pentru clasamentul Ligii Florilor și pentru obiectivul oltencelor!
Handbalistele antrenate de Bogdan Burcea au terminat la egalitate partida cu Măgura Cisnădie, scor 19-19 . O victorie era foarte importantă pentru oltence, nu numai pentru clasamentul primei ligi, dar și pentru moral. SCM Craiova are ca obiectiv obținerea locului 2 îl Liga Florilor.
Craiova a început foarte bine partida cu Măgura Cisnădie. În minutul 3, oltencele aveau deja 3-0. Adversarele s-au mobilizat și au înscris și ele. Partida a căpătat un ritm destul de bun, iar în minutul 14, scorul era de 7 la 5 pentru SCM. Formația din Bănie a forțat și a mai înscris de două ori, prin Valentina Elisei și Ana Maria Țicu, pentru scorul de 9-5. Până la pauză, lucrurile nu au stat foarte bine pentru craiovence, care în ciuda faptului ca au mai înscris de patru ori, acestea au primit 7 goluri, iar la finalul primei reprize, tabela arăta scorul de 12 la 12.
Repriza secundă nu a început prea bine pentru Craiova, oltencele au luat repede gol, dar au revenit imediat. Partida a continuat în aceeași maniera, iar jocul a fost unul foarte strâns. Măgura Cisnădie a preluat conducerea în minutul 37 (13-14) și nu s-au oprit acolo, iar formația din Cisnădie a înscris din nou, de această dată din 7 metri (13-15). Handbalistele de la SCM s-au mobilizat și au readus egalitatea pe tabela în minutul 40 (15-15). Până la finalul partidei, cele două echipe au mers cap la cap. S-au dat „lupte” crâncene în Polivalenta din Craiova, iar scorul final a fost 19-19 și SCM rămâne pe locul 2.
SCM Craiova continuă aventura în Cupa EHF! Oltencele pot aduce o cupă europeană în Bănie!
Craiova joacă finala contra handbalistelor de la Kristiansand. Norvegiencele s-au calificat dramatic. Au bătut Viborg, scor 29-23, după ce în tur, pierduseră 34-31. Oltencele vor evolua în prima manșă pe teren străin, în Norvegia, meci programat pe 5 mai.
Sursă foto: SCM Handbal Oficial
Citește și: OFICIAL: primele jucătoare care părăsesc SCM Craiova! Burcea: „Situația e gri!”