fbpx

Școala de ieri vs. Școala de azi – Ce se va întâmpla cu GENERAȚIA MEA!

,,polițiști de care te rogi să te lase să te duci până la magazinul de peste drum ca să-ți iei apă, dar care îți repetă mecanic că n-ai voie”.

Astăzi privirea ei mi-a pătruns adânc în inimă. Am găsit-o singură, parcă ușor pustie, rece. Nu mai era aceeași ,,Elena Cuza” alături de care, timp de 3 ani, am trecut prin bune și prin rele. Astăzi a fost prima zi din clasa a 12-a, pentru că prima zi nu mai este, de fapt, prima zi pentru noi toți. Bobocii s-au bucurat de prima lor zi luni, urmând ca noi, cei care suntem pe picior de plecare să începem de azi. Pandemia ne-a împărțit și simt că ne dezbină… Îmi aduc aminte de prima mea zi de școală din clasa a 9-a și cum ,,Elena Cuza” mi se părea o doamnă foarte intimidantă pentru boboaca ce mereu a avut aspirații imense. Dar ea a avut grijă să-mi arate cât de constructive sunt pierderile și cât de multe pot învăța din lucruri mărunte.

Eram cufundată într-un colțișor din univers, o lume în permanentă expansiune, un cosmos vechi de 14 miliarde de ani, care-o să existe și după ce eu n-o să mai fiu. Chiar și ceea ce vedeam, deși mie mi se părea enorm, se dovedea minuscul. O sală de clasă oarecare, sala 20, unde timp de trei ani m-a construit pe mine, cea care scrie aceste rânduri. O încăpere cu 5 geamuri ce permiteau soarelui să fie martor la povestea mea. Ei bine, astăzi mi s-a părut mai străină ca niciodată, nu m-am simțit în siguranță și chiar dacă nu au arătat știu sigur că în sinea lor colegii mei mă vor aproba.

Un grad ridicat de teroare pe care liceul meu chiar dacă nu-l arăta, îl striga. Profesori ce te roagă să stai ,,mai la distanță” de colegii tăi sau îți impun să porți mască, polițiști de care te rogi să te lase să te duci până la magazinul de peste drum ca să-ți iei apă, dar care îți repetă mecanic că n-ai voie.

COVID-19 este un dictator, un Hitler reîncarnat doar că invizibil ce instalează ordine și teroare fără prea mult efort. Tot respectul pentru personalul care se asigură de respectarea măsurilor de igienă și pentru profesorii care se luptă cu încăpățânarea noastră de a nu respecta regulile. Ei au ales răul cel mai bun, au ales să tacă, să accepte. Și nu-i condamn fiindcă știu că în sinea lor vor doar bine pentru noi, chiar dacă acest ,,bine” nu se arată curând la orizont.

Ce dor îmi e de holurile aglomerate de elevi ce căutau cu disperare laboratoarele, ce dor îmi este de doamna de la chioșcul din curtea școlii de la care parcă cumpărai și motivație. Chiar și gangurile au fost goale. Ca o mare visătoare ce sunt, sper că va fi bine și dacă nu va fi vom face noi să fie cumva.

Dar cine sunt eu? O lumânare care veghează în beznă: ,,Tu trăiești în lumea ta roz, acolo unde crezi că totul e cum crezi tu”. Deocamdată, pot să strig ,,Exist”, însă afirmația mea se îmbracă în teroare, fiindcă oricât aș urla, oricât aș încerca, n-o să exist la nesfârșit. Nu sunt decât o secundă între două eternități.

Dar acum soarele începe să apună căci în ziua aceasta care e pe cale să se sfârșească unii au suferit, alții au muncit dar cert este că toți au avut cel puțin o clipă fericită sau încărcată de speranță. Cerul este la fel pentru mulți, dar în ochii mei tu îl vei vedea așa cum îl simt eu. El este albastru la fel cum este și alb și gri și galben. Este perfect până în momentul când este eclipsat de sunetul sau aripa unui avion. Dâra pe care o lasă îți sporește speranța că într-o bună zi vei fi și tu într-un avion de felul acesta bucurându-te de același cer dar într-un colț de lume unde te vei simți împlinit, în siguranță, unde vei găsi adevărata fericire și poate COVID-19 va fi doar o legendă.

Acum avionul este departe și la fel de mic ca vârful stiloului meu, dar într-o zi se va bucura să ne aibă la bord, căci el iubește tinerii ambițioși și cu speranțe care nu se multumesc cu ce vrea COVID-19 ci cu ce vor ei!


Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0