După demiterea lui Giovanni Costantino, se anunță o nouă plecare de la FCU Craiova. Adrian Mititelu n-are niciun regret
Patronul echipei FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu, a adus vești proaste după remiza cu Poli Iași din etapa a 28-a a Superligii. A demis antrenorul Giovanni Costantino și a anunțat în același timp că va pierde în vară un jucător important, care va pleca liber de contract.
Adrian Mititelu a anunțat că echipa îl va pierde gratuit pe Yassine Bahassa
Marți seara, FCU Craiova a obținut un rezultat de egalitate pe teren propriu, încheind cu scorul de 1-1 împotriva echipei Poli Iași, în primul meci al etapei a 28-a. Ambele echipe au avut câte un gol anulat de către VAR. Acest meci a marcat și despărțirea lui Giovanni Costantino de echipă, după ce a fost demis de Adrian Mititelu. Mai mult, patronul FCU Craiova a oferit explicații cu privire la motivele acestei decizii în ceea ce-l privește pe antrenorul italian, conform Orange Sport.
MM Stoica, dat pe spate de un jucător după CFR Cluj – Oțelul Galați: „Foarte bun”
Totodată, Adrian Mititelu a anunțat că echipa îl va pierde gratuit pe Yassine Bahassa (31 de ani), atacantul care s-a alăturat clubului în iulie 2022. Cu 8 goluri și 11 pase decisive în 65 de meciuri pentru FCU Craiova, francezul a decis că nu va extinde contractul și după această vară. Adrian Mititelu i-a făcut o ofertă generoasă lui Bahassa pentru a rămâne, însă atacantul a luat decizia finală.
„Nu s-a schimbat situaţia (n.r. – lui Bahassa). El va deveni jucător liber de contract în iunie şi să fie sănătos„, a spus, resemnat, patronul lui FCU Craiova.
„Au fost preferaţi jucătorii cu experienţă şi cu el poate eram mai departe acum”
În schimb, Adrian Mititelu a evidenţiat jocul unui alt atacant, care poate fi următorul exponent al echipei FCU Craiova 1948.
„Eu am fost mulţumit azi de jocul lui Jibril Ibrahim. A jucat foarte bine acolo şi poate avea nevoie de mai devreme de încredere. Dacă era după mine, îl băgam, dar au fost preferaţi jucătorii cu experienţă şi cu el poate eram mai departe acum”, a mai spus afaceristul care controlează clubul din Oltenia.
FCU Craiova 1948 este doar pe locul 12 în Superliga, cu 31 de puncte, la şase puncte de zona play-off-ului, dar cu gândul că ar putea câştiga Cupa României.
„Vă promit că nu retrogradăm şi nu o să fim nici la baraj”
„Nu este un capăt de ţară, se joacă fotbal şi în play-out. Şi salvarea de la retrogradare e un obiectiv. Să fii în Liga 1 nu e aşa uşor, că înseamnă să ai condiţii, buget să facă faţă în Liga 1. Să vă uitaţi la FC Argeş şi nu e uşor în Liga 2 şi e pe ultimul loc. Se poate şi mai rău.
Nu trebuie să ajungem în cealaltă extremă. Că vă promit că nu retrogradăm şi nu o să fim nici la baraj. Cu un prim meci câştigat, poate la Arad, putem să ne batem pentru câştigarea play-out-ului„, a încheiat patronul lui FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu.
