Se dau bani de la stat! Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti pentru a putea beneficia

Firmele mici şi mijlocii primesc un nou ajutor de la stat prin intermediul subvenţiei de 2.250 de lei pe lună care să îi ajute să atragă noi angajaţi pe care să îi formeze.

Astfel, datorită acestei subvenţii, atât angajatorii, cât şi angajaţii au de  câştigat întrucât cei din urmă se pot specializa într-un anumit domeniu în timp ce sunt şi plătiţi.

Potrivit gândul.info, în ultima vreme, tot mai mulţi antreprenori, mai ales cei cu noi afaceri, dar şi muncitori, au descoperit avantajele programului de formare a ucenicilor, spun autorităţile.

Fiecare antreprenor care angjează un ucenic primeşte 2.250 de lei pe lună subvenţie de la stat.

Şi specialiştii văd cu ochi buni această măsură. „Mediul privat oricum avea o problemă că nu mai reuşea să găseacă forţă de muncă. Ucenicia este o formă de evoluţie în profesie, întotdeuna dacă depăşeşti această fază poţi să te împlineşti, să devii bun profesionist, poţi să te împlineşti la tine acasă”, a explicat Dan Chirleşan, economist.

Anul acesta, numărul ucenicilor angajaţi a crescut cu 30% faţă de 2018.

În 3 minute poți să vezi și: Alex Velea: „Ne vine să plângem de durere!”

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *