Alexandru Mățan schimbă, din nou, echipa și e gata să le demonstreze tuturor că este un fotbalist valoros!
Deciziile lui Alexandru Mățan nu au părut cele mai inspirate, în ultimii ani. Acesta a plecat de la Columbus Crew, acolo unde a câștigat titlul în 2023. Apoi, el a ajuns direct în lupta pentru supraviețuire în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, la Dibba Al-Hisn. A ajuns să retrogradeze și nu a vrut să joace în divizia secundă. A plecat și a rămas liber de contract. Acum, românul e gata să semneze cu o nouă echipă.
Se face transferul lui Alexandru Mățan
Alexandru Mățan este liber de contract de la începutul lunii iulie. De atunci, mijlocașul își tot caută echipă. A avut mai mult oferte. Totuși, jucătorul și-a dorit să îmbine avantajele financiare cu nivelul fotbalistic și a decis să accepte o ofertă dintr-un campionat mai puternic. Conform unor informații apărute în presa din Grecia, fotbalistul de 25 de ani va semna un contract cu Panetolikos, valabil până la finalul sezonului 2025/2026.
„Panetolikos a ajuns la o înțelegere cu mijlocașul român în vârstă de 25 de ani, Alexandru Mățan, jucătorul fiind așteptat la Agrinio. Odată cu achiziția sa, Panetolikos adaugă calitate la mijlocul terenului, Mățan fiind un jucător aflat la o vârstă excelentă”, au scris jurnaliștii greci.
Mircea Lucescu face rost de înlocuitor pentru Alex Mitriță!
Mircea Lucescu se bucură dacă Alexandru Mățan ajunge în Grecia. Va fi mult mai ușor de urmărit și ar putea să ajungă în circuitul echipei naționale, mai ales după ce Alex Mitriță a ajuns în China. Selecționerul României are nevoie de soluții pentru banda stângă a ofensivei. Nici Florinel Coman sau Valentin Mihăilă nu au încă siguranța că vor fi titulari.
