David Kiki a fost campion cu Farul, iar acum e gata să joace pentru o altă echipă din Liga 1!
După Denis Alibec, care este foarte aproape de o revenire la FCSB, Gigi Becali ar putea aduce un alt jucător de care este interesat. Este vorba despre David Kiki, fundașul celor de la Farul Constanța, echipă pe care roș-albaștrii au învins etapa trecută, scor 2-1.
David Kiki rămâne în Liga 1
Ajuns în 2022 la Farul Constanța, David Kiki ar putea să părăsească în curând gruparea de la malul mării. Aflat la final de contract, acesta este dorit deja de Gigi Becali. Însă, patronul celor de la FCSB susține că mai așteptă până când fotbalistul își încheie înțelegerea cu formația pregătită de Gică Hagi și că îl va lua doar după ce va primit acordul „Regelui”.
„Kiki, am vorbit acum șase luni. Am spus că până nu se termină contractul lui, nu mă interesează să iau jucători de la Gică (n.r. – Gică Hagi), atât timp cât e sub contract cu Gică. Apoi a venit iar impresarul la mine și mi-a spus că el semnează (n.r. – cu FCSB), că dacă nu, semnează în Bulgaria. Nu știu care e situația lui. Atunci nu am vrut să discut de el. Dacă Kiki e liber…. Nu semnam eu din iarnă, că eu nu-i fac lui Gică asta”, a spus Gigi Becali, conform digisport.
La FCSB doar liber de contract
„Dacă e liber… Cu Hagi nu fac asta. Dacă era la altă echipă, îl luam pe Kiki. Impresarul mi-a zis că nu mai are treabă cu Farul, dar să vedem. Îl întreb pe Gică Hagi înainte, pentru că eu îl vreau”, a mai spus patronul de la FCSB, potrivit orangesport.
Totuși, deși Gigi Becali a vorbit public despre aducerea lui Kiki la FCSB, Mihai Joița, impresarul acestuia, a declarat că încă nu s-a luat nicio decizie legată de viitorul jucătorului. Dar și că mai multe echipe, atât din Europa, cât și din afara ei, sunt interesate de fotbalistul celor de la Farul.
„Cert e în acest moment că Farul i-a făcut o ofertă concretă de prelungire, cu dublarea salariului actual. Băiatul n-a luat încă o decizie. Și nici nu va lua înainte de sfârșitul campionatului. Își face treaba liniștit până la capăt, după care vom hotărî împreună ce face în continuare. Sigur, ar fi putut semna oriunde din iarnă, fiind în ultimele șase luni de contract, dar i-am promis lui Hagi că nu discutăm nimic, nicăieri, înainte să se termine sezonul.
Au mai existat contacte și interes pentru Kiki din Danemarca, Polonia, Arabia Saudită, SUA și Qatar. Și nu spun asta doar așa, din gură, ci pe o corespondență concretă derulată din iarnă încoace”, a dezvăluit Mihai Joița, citat de sportpesurse.ro.
