Se face transferul lui Vlad Morar!

Claudia Grosu
Foto: Sport Pictures

Atacantul pe care Gică Hagi nu l-a mai vrut, Vlad Morar, este liber de contract și gata să semneze contractul!

Vlad Morar, atacantul care a fost lăsat liber de contract de către echipa Farul după încheierea stagiunii trecute din SuperLiga României, pare să fie pe cale să semneze un nou acord. În prezent, el se află în discuții cu mai multe formații interesate. În special după ce a câștigat al doilea titlu de campion în cariera sa.

Vlad Morar, în discuții cu anumite echipe străine

Fotbalistul primește numeroase oferte. Ba chiar dimpotrivă, performanțele sale cu echipa Farul din această vară l-au adus în atenția mai multor cluburi din afara României. Potrivit Sport.ro, atacantul născut în Crișeni, județul Sălaj, este în discuții cu anumite echipe străine. Printre care se află și una din Grecia, o țară unde a mai evoluat în trecut.

De-a lungul carierei, Vlad Morar a evoluat la mai multe cluburi din România, printre care U. Cluj, Petrolul, Rapid, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, UTA și Gaz Metan. În plus, a avut ocazia să joace în străinătate pentru formațiile Beitar Ierusalim din Israel și Panetolikos din Grecia. Interesul pentru atacantul român vine nu doar din Grecia, ci și din Ungaria și Arabia Saudită.

Este de așteptat să semneze poate chiar la începutul săptămânii următoare, pentru că discuțiile există și va da curs unei propuneri care îi va fi pe plac. În mod clar, tentația financiară de a merge în țările arabe are un cuvânt important de spus, dar și partea sportivă va fi pusă în balanță, pentru că formațiile din Ungaria și Grecia care îl doresc ar putea să îi aducă satisfacție din acest punct de vedere.

Fotbalistul a evoluat în 22 de partide în sezonul trecut, pentru trupa lui Gică Hagi

Vlad Morar nu mai este jucătorul echipei Farul Constanţa după finalul sezonului trecut de SuperLiga României, după ce contractul a expirat şi nu a mai fost prelungit. Vlad Morar a evoluat în 22 de partide în sezonul precedent pentru trupa lui Gică Hagi. De asemenea, a marcat patru goluri pentru formația de la malul mării.

„Atacantul Vlad Morar nu mai este jucătorul echipei noastre, după ce contractul scadent în aceste zile a expirat și nu a mai fost prelungit. În tricoul alb-albastru, Vlad Morar a evoluat în 22 de partide în sezonul recent încheiat, în care a marcat 4 goluri. Mulțumim, Vlad, și mult succes mai departe”, anunța Farul despărțirea de Morar.

Atacantul mai are două trofee în palmares, în afara titlului din sezonul trecut: campionatul cu Viitorul Constanța, în 2017, și Cupa României, cu Petrolul, în 2013. În total, Vlad Morar a adunat puțin peste 150 de meciuri în prima ligă din România și a marcat de 36 de ori. În același timp, a oferit și opt pase decisive.

Foto: Sport Pictures

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.