Se negociază transferul lui Cristian Mihai: „Știe că are ofertă. Se bate la campionat”

Claudia Grosu
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cristian Mihai pleacă de la UTA Arad direct la o echipă care se luptă pentru titlu în SuperLiga României!

Cristian Mihai (19 ani), mijlocașul de la UTA Arad, este dorit de CFR Cluj, dar și echipe din străinătate își manifestă interesul pentru el.

Înaintea meciului cu Farul, Mircea Rednic a menționat că jucătorul său nu a avut cele mai bune evoluții din cauza ofertelor primite și a adresat un mesaj către CFR Cluj: să crească oferta, conform DigiSport.

Se negociază transferul lui Cristian Mihai: „Știe că are ofertă. Se bate la campionat”

”A fost sub formă de glumă aia cu roșiile. Mihai provine dintr-o familie modestă, care are o mică fermă și toată familia lucrează acolo. Haideți să vă spun și adevărul. Mihai știe că are ofertă de la o echipă care se bate la campionat în România, dar și din străinătate.

Și cred că asta l-a făcut să vrea să arate mai mult decât ar fi trebuit să arate. Restul, că are probleme cu roșiile sau că are o iubită frumoasă acum, pe care am văzut-o și eu, nu, nicio treabă. E o presiune pe el pentru că știe că e curtat. Iar el e un băiat tânăr, care-și dorește, visează….

Investiție de 76 de milioane de euro pentru o echipă din România!

De ce depinde plecarea sa? De cașcaval pentru club. Oferta pe care am avut-o de la echipa din România era sub cea pe care a făcut-o Rapid pentru Rareș (n.r. Pop, 800.000 de euro). Ei vor să compenseze și cu ceva jucători și clubul nu a agreat. În schimb, are din străinătate o ofertă bună, dar și cei de acolo încă stau să se gândească.

Se gândesc să-l ia sub formă de împrumut sau să îl cumpere definitiv. De asta zic, sunt sigur că asta a apăsat asupra lui, eu ca antrenor am fost obligat să-i spun că sunt oferte pentru el. Ar fi un lucru bun și pentru el și pentru club. În străinătate eu l-aș da”, a declarat Mircea Rednic, înainte de UTA – Farul, care se joacă luni, de la ora 22:00, la Digi Sport 1.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.