Dacă va semna, Ionuț Radu va concura pentru poziția de titular al echipei cu Marcin Bulka, evaluat la 15 milioane de euro
În prezent, Ionuț Radu se află împrumutat la Bournemouth, echipa din Premier League, venind de la Inter Milano. În perioada petrecută la clubul din prima ligă engleză, Ionuț Radu a fost aliniat în cinci meciuri, dintre care trei în cadrul Carabao Cup și două în Premier League.
OGC Nice și-a manifestat interesul pentru Ionuț Radu
Potrivit jurnalistului sportiv Nicolo Schira, cunoscut pentru experiența sa în domeniul transferurilor, OGC Nice și-a manifestat interesul pentru Ionuț Radu, fotbalist care a mai avut o perioadă de activitate în Franța la AJ Auxerre, scrie sport.ro.
În prezent, echipa Nice ocupă locul al doilea în clasamentul campionatului Franței, acumulând 35 de puncte în 18 etape. Clubul a obținut 10 victorii, cinci remize și a suferit trei înfrângeri până în acest moment.
Adi Mutu, mesaj clar pentru Radu Drăgușin: „Căpitan nu te faci dacă te-ai transferat”
Dacă va semna cu Nice, Ionuț Radu va concura pentru poziția de titular al echipei cu Marcin Bulka, evaluat la 15 milioane de euro conform Transfermarkt, Salvatore Sirigu (400.000 de euro) și Teddy Boulhendi (150.000 de euro).
La naționala României, portarul și-a făcut debutul în Nations League, în 2022, împotriva Finlandei
Cele mai multe apariții bifate de Ionuț Radu la nivel de seniori au fost la Genoa, 52. Unde a încasat 83 de goluri și a înregistrat 4700 de minute petrecute în echipamentul italienilor.
La naționala României, Ionuț Radu și-a făcut debutul în Nations League, în 2022, împotriva Finlandei. A mai apărat pentru prima reprezentativă cu Bosnia (4-1), în aceeași competiție, și cu Andorra (2-0) și Belarus (2-1) în preliminariile EURO 2024.
