Cluburile au convenit asupra împărțirii salariului și a sumei pentru transfer, iar mutarea depinde doar de Alexandru Cicâldău
Alexandru Cicâldău (27 de ani) este pe punctul de a părăsi Galatasaray. Internaționalul român nu mai face parte din planurile echipei turcești, iar recent s-a speculat că ar putea fi transferat la Westerlo, în Belgia.
Se pregătește transferul lui Alexandru Cicâldău, în SuperLiga
Totuși, situația s-a schimbat, iar Petrolul Ploiești, clubul condus de afaceriști turci, este aproape să finalizeze transferul lui Alexandru Cicâldău. Conform iamsport.ro, investitorii turci ai „Lupilor galbeni” sunt pe cale să realizeze o nouă mișcare importantă pe piața transferurilor, conform DigiSport.
Alexandru Dobre semnează cu o echipă de tradiție din România!
După negocieri ce ar fi durat câteva săptămâni, oficialii Petrolului ar fi ajuns la un acord cu Galatasaray pentru transferul lui Cicâldău, iar acum rămâne doar ca mijlocașul român să își dea acordul final. Deși cluburile au convenit asupra împărțirii salariului și a sumei pentru transfer, mutarea depinde exclusiv de decizia lui Cicâldău.
Va bifa a treia sa formație din SuperLigă
Totuși, sunt șanse mari ca internaționalul român să accepte transferul, deoarece nu se mai află în planurile campioanei Turciei.
Dacă, în cele din urmă, va îmbrăca tricoul Petrolului. Alexandru Cicâldău va bifa a treia sa formație din SuperLigă, după Universitatea Craiova (129 de meciuri, 33 de goluri, 21 de assist-uri) și Farul Constanța. Echipa care l-a lansat în fotbal (49 de partide, un gol, 7 pase decisive).
