fbpx
22.2 C
Craiova
duminică, iunie 13, 2021

Se pregătește transferul lui Deian Sorescu!

Mijlocașul e gata să părăsească Dinamo la finalul acestui sezon!

- Advertisement -

Deian Sorescu este unul dintre cei mai apreciați jucători de la Dinamo București, chiar dacă formația la care evoluează a trecut printr-un sezon dezastruos pentru istoria clubului. Dinamoviștii se gândesc să îl lase pe mijlocaș să plece, dar numai dacă vor avea o ofertă bună din punct de vedere financiar.

Sorescu mai are contract cu Dinamo până în anul 2023, iar bucureștenii se vor asigura că fotbalistul va avea salariile plătite cât să nu poată pleca liber de contract. Mario Nicolae, managerul sportiv al „câinilor” a exclus varianta unei afaceri cu un alt club din România.

Deian Sorescu a demonstrat și merită un transfer în străinătate. Își dorește foarte mult să ajungă într-un campionat bun, are calitate, are vârsta necesară, a demonstrat și în trecut.  Nu ne grăbim, în momentul de față este important să ne concentrăm pentru miercuri. Orice discuție se face, se face în plus. Trebuie să așteptăm meciul de miercuri, să terminăm cu bine acest sezon și avem timp să facem o strategie bună”, a spus Mario Nicolae, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.

Opt goluri și zece pase decisive a bifat Sorescu în 40 de meciuri pentru Dinamo în acest sezon. Un milion de euro este cota de piață a mijlocașului, potrivit Transfermarkt.

FCU Craiova negociază cu un fotbalist de națională!

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

FOTO: Zeci de schelete umane dezgropate la Pielești!

Imagini rupte din filmele de groază, lângă Craiova! Lucrările la drumul spre Pitești s-au oprit! Duminică dimineața, imaginile cu zecile de schelete umane acoperite...

VIDEO: Bătaie între elevii Școlii de Penitenciare Târgu Ocna și mai mulți oameni!

Imagini din timpul scandalului: Scaune rupte, bâte și tineri gata să păzească deținuții din țară și să dea perverse ca pe Târgu Ocna! Mai mulți...

Bogdan Lobonţ, favorit să-i ia locul lui Adi Mutu!

„Briliantul” poate fi înlocuit chiar de fostul său coleg de la naționala României! Tricolorii mici au rămas fără selecționer, iar șefii de la Federația Română...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

FOTO: Zeci de schelete umane dezgropate la Pielești!

Imagini rupte din filmele de groază, lângă Craiova! Lucrările la drumul spre Pitești s-au oprit! Duminică dimineața, imaginile cu zecile de schelete umane acoperite...

VIDEO: Bătaie între elevii Școlii de Penitenciare Târgu Ocna și mai mulți oameni!

Imagini din timpul scandalului: Scaune rupte, bâte și tineri gata să păzească deținuții din țară și să dea perverse ca pe Târgu Ocna! Mai mulți...

Bogdan Lobonţ, favorit să-i ia locul lui Adi Mutu!

„Briliantul” poate fi înlocuit chiar de fostul său coleg de la naționala României! Tricolorii mici au rămas fără selecționer, iar șefii de la Federația Română...

Accident grav, produs pe unul dintre cele mai importante drumuri din țară!

Cum s-a întâmplat totul și în ce stare se află victimele impactului rutier! Două mașini s-au ciocnit frontal, duminică dimineața, pe DN 7/E 81, în...

Pescar, găsit mort la 9 kilometri de mal!

După ce s-a încheiat prohibiția, pescarii au început să-și piardă viața în Oltenia! Un bărbat de 56 de ani din Râmnicu Vâlcea, care avea planificată...