Florin Niță are multiple opțiuni în urma performanțelor sale apreciate în ultima perioadă
Florin Niță, portarul naționalei României la EURO, este posibil să ajungă la Dinamo București din motive circumstanțiale.
Portarul este tentat să revină în România, în ciuda unei oferte de a rămâne în Turcia, din dorința familiei de a se întoarce în țară și din cauza unei relații nu tocmai excelente cu Gaziantep, chiar dacă părea altfel în fața publicului.
Se pregătește transferul lui Florin Niță
Șumudică i-a propus lui Gigi Becali în mod direct aducerea lui Niță pentru o revenire spectaculoasă la FCSB, însă nu este singura opțiune din România pe care o are portarul titular al lui Edi Iordănescu din Germania.
Conform Prosport, intermediari care îl reprezintă pe fotbalist ar fi intrat în contact cu cei de la Dinamo București. Salariul pentru care Niță ar fi dispus să se întoarcă în țară ar fi de 20.000 de euro pe lună.
Transferul cu care Gigi Becali ar putea da lovitura!
Această mutare l-ar face cel mai bine plătit „câine”, dar ar reprezenta și o lovitură de imagine imensă pentru Nicolescu și Voicu: un titular de la EURO, un jucător cu o vastă experiență, un lider în vestiar și un fost component al marii rivale!
Discuțiile sunt la început și probabil că vor avansa în perioada următoare dacă acționarii lui Dinamo își vor arăta disponibilitatea, după meciurile cu Belgia și Slovacia, în care Niță va fi în poarta naționalei României.
Dumitru Dragomir i-a propus lui Dan Șucu să-l aducă la Rapid
Florin Niță are multiple opțiuni în urma performanțelor sale apreciate în ultima perioadă, iar și cea de-a treia echipă din capitală, care evoluează în Superliga, îl are pe listă pe portarul titular al României de la EURO 2024.
Dumitru Dragomir i-a propus lui Dan Șucu să-l aducă la Rapid pe goalkeeperul care va împlini 37 de ani la începutul lunii iulie. Fostul șef al LPF e convins că giuleștenii ar lua o opțiune serioasă pentru câștigarea titlului cu aportul lui Niță.
„Pe Niță l-aș lua, are o seriozitate extraordinară. (n.r. Niță la FCSB) Da, dar îl are pe celălalt, e bun portar. Îi spun (n.r. lui Dan Șucu) «Dane, orientează-te către Niță, îți spun de acum». Tare de tot. Pfoai de mine, Niță la Rapid.. (n.r. îi ajută să ia titlul) Da, așa este, da“, a afirmat Dumitru Dragomir, potrivit publicației Fanatik.
