Se pregătește transferul lui Marius Corbu: „Poate semna gratis”

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Marius Corbu e gata să prindă transferul carierei, după ce a făcut un sezon excelent în tricoul celor de la Akademia Pușkaș!

Akademia Pușkaș a făcut transferul lui Marius Corbu în anul 2020. Tânărul în vârstă de 22 de ani a reușit, în sezonul 2023/2024 să marcheze de 2 ori și să dea 5 pase decisive. Acesta nu doar că s-a impus la formația din Ungaria, dar a atras și atenția multor echipe din Vestul Europei. Mijlocașul ofensiv român este pe cale să prindă mutarea carierei.

Se pregătește transferul lui Marius Corbu

Conform Calciomercato. Marius Corbu este extrem de aproape de transferul carierei. Mijlocașul ar fi dorit de echipe din Serie A, dar și din Spania. Românul ar avea ocazia să aleagă și un campionat în care să facă tranziția către fotbalul de top, fiind dorit în Olanda și Elveția. Se pare că Heerenveen și Basel s-au interesat deja de jucătorul român.

„Este o oportunitate de transfer, având în vedere că înțelegerea sa cu Akademia Pușkaș expiră pe 30 iunie și poate semna gratis”, au scris jurnaliștii din Peninsulă. Dacă mijlocașul ajunge în Italia sau Spania, șansele lui să se impună ca titular vor fi destul de mici. Din acest motiv, el ia în calcul un transfer în Olanda.

Marius Corbu poate ajunge departe

Un gol în 11 selecții a adunat Corbu la naționala U21 a României. Cota lui de piața, conform Transfermarkt, se ridică la suma de 800.000 de euro. Acesta a jucat la tineret cu fotbaliști importanți din Liga 1: Constantin Grameni, Ștefan Baiaram sau Louis Munteanu. Printre aceștia, Daniel Pancu l-a mai avut la dispoziție și pe fostul star de la Rapid, Rareș Ilie.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.