Se vinde un club de tradiție din Liga 1!

Radu Alexandru

Un club din Liga 1 e aproape să atragă investiții importante!

Un club din Liga 1 s-ar putea alege cu investiții importante. Petrolul Ploiești a atras atenția unor investitori. Turcii care negociază cumpărarea clubului sunt dispuşi să investească sume serioase pentru ca echipa să lupte la titlu în sezoanele următoare.

Petrolul, club de Liga 1 cu investitori străini

Ploieştenii au susţinut un stagiu de pregătire în Antalya. La întoarcerea din cantonament, oficialii lupilor galbeni au aflat despre interesul unui grup de investitori din Turcia în privinţa cumpărării clubului din Prahova.

În frunte cu Serhan Çetinsaya, grupul este în negocieri avansate cu reprezentanţii ploieştenilor, conform presei locale. 

„Nu mai putem ascunde că sunt discuţii, nu vă pot spune în acest moment cât sunt de avansate aceste discuţii. Suntem deschişi, ei sunt deschişi. Ca să fim optimişti, sunt şanse peste 50%. Sper ca în aceste zile să putem spune mai multe”, a declarat preşedintele Petrolului, Claudiu Tudor, conform orangesport.

Au asistat la antrenamente

Turcii au şi asistat la ultima partidă de pregătire disputată de Petrolul în cantonamentul din Antalya.

Grupul de investitori care a negociat, în toamna anului trecut, cumpărarea Universităţii Cluj este condus de tânărul om de afaceri Serhan Çetinsaya (32 de ani). Acesta a demisionat în vară din funcţia de vicepreşedinte al clubului Beşiktaş Istanbul, în urma transferului ratat al lui Sergio Ramos la echipa din Turcia.

TAGGED:
Share This Article