Sebastian Mailat, liber să semneze cu Universitatea Craiova!

Virdol Robert
© FOTO: Ionuț TABULTOC/SPORT PICTURES

Mijlocașul poate fi o variantă salvatoare pentru formația din Bănie!

Sebastian Mailat va pleca în această iarnă de la Suwon Bluewings, formație din Liga doua sud-coreeană. Mijlocașul ofensiv nu s-a integrat, iar acesta ar putea fi o variantă pentru Universitatea Craiova.

Sebastian Mailat, liber să semneze cu Universitatea Craiova!

Universitatea Craiova are câteva probleme în ofensivă, iar pe lângă un atacant care să trimită mingea în poartă, oltenii au nevoie și de un fotbalist care să le ofere siguranță și să poată fi decisiv prin pase sau goluri. Universitatea Craiova joacă de obicei 4-2-3-1, iar Mailat s-ar integra în linia de 3 din spatele vârfului. Acolo oltenii se bazează pe Alex Mitriță, iar de obicei în banda dreaptă este un fotbalist U 21.

Mailat ar putea să evolueze în spatele vârfului, sau în bandă, în locul lui Luis Paradela, fotbalist care nu a rupt gura târgului de la venirea în România. Oltenii au mulți jucător la mijlocul terenului, însă Costel Gâlcă a făcut multe schimbări, deoarece fotbaliștii nu au dat satisfacție în acest sezon, echipa find inconstantă. Mailat ar putea rezolva anumite probleme ofensive fiind un jucător de profil asemănător cu mai mulți fotbaliști care au trecut prin curtea oltenilor.

Sebastian Mailat a avut 2 sezoane bune la FC Botoșani

În ultimele 2 sezoane, mijlocașul a înscris de 20 de ori în 45 de meciuri pentru FC Botoșani. În sezonul 2022/2023, fotbalistul a fost golgheterul echipei cu 16 reușite. În acest sezon Mailat a reușit un gol în SuperLigă, iar mai apoi a plecat în Coreea de Sud.

Share This Article