Victoria cu FC Argeș le-a dat aripi oltenilor, care sunt convinși că eșecul din Cupă a fost o întâmplare!
CS Universitatea Craiova a câștigat meciul cu FC Argeș, scor 4-0. Trupa din Bănie nu le-a dat nici cea mai mică șansă adversarilor, iar la finalul partidei, antrenorul secund al alb-albaștrilor a spus că elevii lui și ai lui Reghecampf au forța să câștige toate meciurile până la finalul sezonului.
„Am ținut legătura cu Reghe, nu trebuie neapărat să vorbim la telefon, avem legăturile noastre. Pregătim fiecare meci foarte bine, la victorie. Am dovedit că a fost o întâmplare la Sepsi. Peste o jumătate de oră joacă FCSB cu Farul, noi trebuie să ne câștigăm meciuri și vedem ce se întâmplă. Eu cred că putem să câștigăm totul până la final, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și la finalul campionatului vom vedea”, a spus Viorel Dinu.
Craiova încă are șanse matematice la titlu. Dacă oltenii își câștigă toate meciurile și sunt ajutați și de jocul rezultatelor, câștigarea campionatului ar putea să vină mult mai repede decât speră aceștia.
CS Universitatea Craiova a umilit FC Argeș!
Reghecampf, înainte de meciul cu FC Argeș: „Avem probleme de lot”