Încă un jucător pleacă de la echipă, imediat după partida CFR Cluj – Universitatea Craiova. Antrenorul s-a convins că nu îl poate ajuta în lupta pentru titlu!
CFR Cluj i-a reziliat contractul mijlocașului congolez Durel Avounou. Dan Petrescu nu s-a bazat pe serviciile mijlocașului care a venit la Cluj din Turcia, astfel că acesta nu va mai continua cu formația din Gruia.
Șefii clubului au renunțat la încă un jucător după meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova!
Obiectivele celor de la CFR pentru acest sezon sunt titlul și calificarea în grupele Conference League. Mijlocașul nu a fost considerat destul de eficient pentru a ajuta în lupta pentru îndeplinirea obiectivelor, astfel că formația din Gruia a făcut anunțul despre plecarea sa.
„Mulțumim, Durel Avounou!
Clubul CFR 1907 Cluj și mijlocașul Durel Avounou au ajuns la un acord privind încetarea amiabilă a contractului
Îi mulțumim pentru toată munca depusă la CFR Cluj și îi dorim multă baftă în carieră!”
Dan Petrescu nemulțumit de arbitraj după meciul cu Universitatea Craiova
„Am jucat bine în prima repriză, eram mulțumit, ținând cont că am schimbat 10 jucători. A venit acel roșu, care a stricat tot meciul. Primul galben inexistent. Acum trei zile nu știam cine e arbitru și când am auzit că jucăm cu Craiova am știut că va fi Bîrsan. Mereu e el, în deplasare sau acasă. Să vă uitați la statistici. Nu înțeleg de ce îl trimite doar pe el. La prima fază fixă au dat gol. Pe final am avut ocazii, norocul nu a fost de partea noastră.
Ca atitudine sunt foarte mulțumit de jucători. Nu știu dacă pot să dau vina 100% pe Kamara, la primul galben n-am ce să-i reproșez. Galbenele sunt la ordinea zilei. Am avut o reacție nervoasă la pauză, nu trebuia. S-au mai dat galbene după meci, i-am zis la arbitru să meargă la cabine, băieții erau nervoși, de ce stătea să dea galbene? Pe mine mă afectează orice înfrângere, presiunea e mare. Astăzi am pierdut un meci dar am câștigat o echipă, asta este părerea mea. Toate echipele românești sunt în cărți în Europa, sper să se califice toate. Nu ar fi bine pentru fotbalul românesc să nu se califice, trebuie să facem tot posibilul”, a declarat Dan Petrescu, pentru Prima Sport.
