Craioveanul a făcut senzație la televizor: „Smr asta e copilul lui Dan Negru, peste 10 ani facem revelionul cu el..”
Selly a fost cel care a deschis sezonul 11 iUmor, emisiune difuzată la Antena 1. Acesta a avut premiera sâmbătă, 25 septembrie,la ora 20.00. Andrei Șelaru a urca pe scenă în prima ediție a acestui sezon și i-a lua la „roast” pe cei trei jurați, Mihai Bendeac, Delia și Cheloo. Craioveanul a surprins pe toată lumea cu apariția lui, la costum, dar și cu glumele „răutăcioase” la adresa juraților, în special la adresa lui Cheloo.
Vedeta și-a ales un subiect destul de aproape de domeniul său pentru acest roast, și anume, influencerii. Cei trei jurați s-au amuzat, în special Delia și Mihai Bendeac, dat fiind faptul că în colimator a fost luat mai mult Cheloo decât ceilalți doi. Selly a insistat mult pe problemele lui Cheloo cu legea, iar de câteva ori s-a văzut ușor pe chipul rapper-ului că nu a fost deloc amuzat, ci mai degrabă, tolerant. Selly și-a început numărul destul de puternic: „Bună seara! Eu sunt Selly și mă bucur tare să fiu aici. Voi știți că eu sunt mai mult cu Youtube-ul. Eu m-as bucura dacă oamenii ar înceta să se mai uite la tv și s-ar uita pe YouTube. Ați început să chemați influenceri și la cât de mulți sunt, mai faceți 5 sezoane. În România au ajuns să fie mai mulți influenceri decât este public pentru influenceri. Arunci un chiștoc pe stradă și nimerești trei influenceri. Multă lume urăște acești influenceri. Eu sunt aici să spăl această imagine, sper să am destul clor. Mulți ne urăsc că primim lucruri gratis. Nu se numește barter, se numește ajutor de șomaj. Iar dacă nu știți ce este ajutorul de șomaj, puteți să-l întrebați pe Cheloo”.
Andrei Șelaru nu a lăsat-o mai moale, ba chiar a plusat: „E clar că dacă m-ați chemat pe mine se duce dr*cu și Antena 1. Nu știu domnul Cheloo. Dacă ați lua dumneavoastră toate deciziile la emisiunea asta, nu știu unde s-ar ajunge, dar aș plăti să văd asta!”, a spus tânărul.
„De exemplu, Cheloo nu vrea să fie la emisiunea asta, cum nici Mihai Bendeac nu vrea ca Cheloo să fie la emisiunea asta. Oamenii spun că influencerii nu muncesc, dar să stai în fața camerei și să vorbești despre subiecte despre care nu știi nu e munca? Pai de ce o mai plătiți pe Delia, oare?”, au fost unele dintre înțepăturile lui Selly. „Influencerii trebuie să lucreze pentru comunitățile lor, la fel ca și Cheloo, el a făcut muncă în folosul comunității”, mai spune el. „Cheloo are o armată de fani adevărați. Să știți că fanii adevărați sunt acei oameni care rămân cu tine și când publicul general uită cine ești. Aici Cheloo poate sta liniștit, pentru că orice i s-ar întâmpla știe că are oameni care vor fi mereu alături de el: duba de filaj numărul 46 de Poliției Române”, a mai glumit Selly.
Vloggerul a fost pe placul fanilor sai, iar unii dintre ei l-au si complimentat, in mod indirect: „Smr asta e copilul lui Dan Negru, peste 10 ani facem revelionul cu el..”.
Cum se votează la iUmor
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
