Scandal mare la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, după ce medicii care trebuiau să transporte de urgență o pacientă stăteau la cafea
Un incident alarmant a dus la deschiderea unei anchete disciplinare la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, după ce un echipaj medical, aflat în misiune, a decis să facă o pauză neplanificată într-o benzinărie, în loc să continue transportul unei paciente care necesita urgent o operație. Această oprire a întârziat intervenția medicală pentru femeia care trebuia dusă la un spital din București, conform puterea.ro.
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, sub o mare anchetă disciplinară
Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, în județul Vâlcea, când un echipaj transporta o pacientă cu o fractură la picior de la Târgu Jiu către București. Pe traseu, ambulanța în care se afla femeia a întâlnit un alt echipaj al Serviciului de Ambulanță Gorj. Care se întorcea din București, după ce finalizase o misiune anterioară.
Orașul din România unde primești amendă dacă îți cureți mașina în fața blocului
În loc să își continue rapid drumul spre spitalul unde pacienta urma să fie operată. Personalul ambelor ambulanțe a ales să se oprească într-o benzinărie pentru o pauză de cafea. Echipajele au petrecut 30 de minute în benzinărie, ignorând starea pacientei care aștepta în ambulanță. Aceasta avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală, iar orice întârziere putea agrava situația.
Toate persoanele implicate au fost chemate să ofere declarații
După ce cazul a fost raportat conducerii Serviciului de Ambulanță Gorj, a fost inițiată o cercetare disciplinară pentru a clarifica circumstanțele și responsabilitățile asociate acestui incident. Toate persoanele implicate au fost chemate să ofere declarații și explicații privind decizia de a face această pauză. Rezultatele acestei anchete vor fi făcute publice în săptămâna următoare. În funcție de concluziile obținute, persoanele responsabile ar putea fi sancționate pentru nerespectarea procedurilor și pentru întârzierea transportului medical de urgență.
