18.4 C
Craiova
joi, mai 1, 2025

Și-a omorât iubita după ce i-a recunoscut că l-a înșelat!

Credea că este singurul bărbat din viața femeii, dar a rămas doar ultimul!

Dacă iubire nu e, nimic nu e … Shmuel Levine, în vârstă de 34 de ani, a fost acuzat de uciderea iubitei sale, Danielle Marrano, după ce a recunoscut că l-a înșelat. Atacul a avut loc în apartamentul tinerei din Rockway Park, Queens, New York. Iniţial, polițiștii au crezut că tânăra de 37 de ani îşi pusese capăt zilelor şi ar fi sărit de la balconul apartamentului, situat la etajul 6. Însă, cei doi s-ar fi certat în seara tragediei, spun vecinii care au auzit ţipete din apartamentul cuplului. După ce femeia şi-ar fi recunoscut infidelitatea, Shmuel i-ar cerut telefonul, iar ea a refuzat. Atunci bărbatul s-a enervat şi a încercat să o sugrume.

Daniella a fost găsită prăbuşită la pământ în faţa blocului şi transportată de urgenţă la spital, dar la scurt timp a decedat. La faţa locului, anchetatorii au găsit fire din părul femeii pe podea, dar şi scrijelituri pe pereţi, cel mai probabil făcute în timpul altercaţiei, când tânăra ar fi încercat să scape de furia iubitului. „Ne-am certat pentru că mă înşela”, a declarat bărbatul în arest. Apoi a recunoscut că el este şi autorul crimei.

„I-am spus că nu mai pot suporta. A recunoscut că m-a înşelat şi apoi i-am spus: Pot să văd telefonul? Nu mi l-a dat, aşa că am încercat să iau telefonul cu forţa şi am început să ne luptăm. Mi-am pus mâinile în jurul ei pentru că voiam să iau telefonul. Mă luptam cu ea pentru treaba asta, mă lovea cu piciorul. Nu a fost intenţia mea să o sufoc, voiam doar telefonul. I-am apucat părul pentru că eram disperat.”

Medicul legist a spus că Danielle a suferit de cel puțin patru fracturi la nivelul craniului, două dintre ele erau „incompatibile cu leziunile suferite în timpul căderii”, fapt ce i-a dus pe anchetatori cu gândul la altercaţia de dinainte ca femeia să fie împinsă de la balcon. ,,Ultimele momente de viață ale acestei femei au fost brutale. Acuzatul ar fi recurs la violența fizică pentru a rezolva o ceartă. Inculpatul a fost acuzat în consecință și este în custodie” a declarat procurorul Katz.

Bărbatul a fost acuzat de crimă de gradul 2 şi reţinut fără cauţiune, potrivit Mirror, urmând a fi trimis în judecată săptămâna viitoare. Familia şi prietenii tinerei au lăsat zeci de mesaje de condoleanţe pe paginile de socilizare şi au făcut şi un videoclip tribut pentru memoria acesteia. „Fiica mea a devenit o frumoasă stea strălucitoare. Și-a iubit foarte mult familia, prietenii și fratele. Îi plăcea să danseze și să călătorească” a spus mama ei, potrivit observatornews.ro.

Foto: observatornews.ro

Vânzătorii în piață s-au mutat în stradă: ,,sunt atâtea suflete care n-au cu ce trăi”!

Craiova are antrenor: Rotaru a ales cu sufletul!

FOTO: Craiova are peste 6 infectări la mia de locuitori!

spot_img

ULTIMELE STIRI