fbpx
15.5 C
Craiova
luni, septembrie 20, 2021

Danielei Gyorfi i-au crăpat silicoanele: „Nu știu ce s-a întâmplat de au bușit”

Ce spune artista despre noua operație la care va fi supusă pentru a-și repara sânii!

- Advertisement -

Daniela Gyorfi este supărată până peste cap după ce s‑a trezit cu unul dintre silicoane spart. Potrivit artistei, ultima intervenție chirurgicală la nivelul sânilor ar fi trebuit să o țină toată viața.

La cei 52 de ani, Daniela Gyorfi vrea să arate în formă, fiind hotărâtă să facă orice pentru a reuși. Din păcate, vedeta trece prin momente mai puțin plăcute din cauza silicoanelor care au început să se spargă, scrie click.ro

Acesta s-a operat deja de trei ori la sâni, ultima intervenție, de acum 8 ani, care a costat-o 4,500 de euro, pare că nu a fost pe viață, așa cum i s-a promis. Daniela este supărată astfel din cauza calității slabe a medicilor esteticieni.

„Erau garantate pe viață si silicoanele astea vechi, dar nu știu ce s-a întâmplat de au bușit! S-au fisurat cred, s-au spart. Așa se operează în România, de mântuială! Am dat o grămadă de bani pe ele, 4.500 de euro. Acum trebuie să mă operez a patra oară la sâni și chiar nu-mi ardea mie de operație acum, dar nu am ce face. Dacă m-a mâncat acum trebuie să mă scarpin, vorba aceea”, a declarat Daniela Gyorfi, pentru Click!

Artista se va opera din nou peste două săptămâni, mărturisind că își dorește o pereche de silicoane de dimensiuni mai mici, încât să nu mai aibă probleme și chiar să o țină pe viață, mai adaugă sursa citată. Chiar dacă nu avea în plan să se opereze, nu a avut de ales, fiind nevoită să-și repare sânii.

foto: stiridirecte.ro

Related Articles

Craiova contra Craiova! Tu pentru cine vei cânta?

S-a stabilit data când Rotaru și Mititelu își trimit mândriile în iarbă Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie,...

Ploieșteancă ucisă la prima întâlnire de un bărbat de pe Facebook!

„Un om o bătea pe o femeie acolo, trăgea femeia de uşă să se urce în maşină, ea trăgea de uşă, el o închidea”Primul...

Petrolul – U Craiova 1948: se anunță scandal între suporteri!

Ploieștenii au dat primele avertismente, Peluza Sud a continuat: „Urmează să mai primească o lecție de la olteni” FCU Craiova și Petrolul Ploiești joacă marți,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

Craiova contra Craiova! Tu pentru cine vei cânta?

S-a stabilit data când Rotaru și Mititelu își trimit mândriile în iarbă Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie,...

Ploieșteancă ucisă la prima întâlnire de un bărbat de pe Facebook!

„Un om o bătea pe o femeie acolo, trăgea femeia de uşă să se urce în maşină, ea trăgea de uşă, el o închidea”Primul...

Petrolul – U Craiova 1948: se anunță scandal între suporteri!

Ploieștenii au dat primele avertismente, Peluza Sud a continuat: „Urmează să mai primească o lecție de la olteni” FCU Craiova și Petrolul Ploiești joacă marți,...

Situație critică în școlile din Craiova: tot mai multe clase trec în online

Numărul elevilor depistați pozitiv cu noul coronavirus crește accentuat de la o zi la alta. Tot mai multe cadre sunt în izolareȘcolile din Craiova...

„Dezastru” la Spitalul Târgu Cărbunești: „Nu mai avem locuri!”

Autoritățile au fost luate pe nepregătite, din nou: „N-am fost niciodată așa!”Spitalul suport Covid-19 de la Târgu Cărbunești se confruntă cu o criză de...