Lucrarea care ar putea deveni fântână arteziană!
Simpozionul Internațional de Sculptură „Drumuri Brâncușiene” a ajuns la final. Evenimentul organizat de Primăria Craiova și Casa de Cultură Traian Demetrescu s-a dovedit a fi un real succes și de această dată.
Sculptorii s-au întrecut în lucrări, iar una dintre acestea ar putea ajunge chiar într-unul din noile parcuri ale orașului.
Sculptorul Emilian Popescu a vorbit despre lucrarea realizată pentru simpozion și locul în care aceasta a luat naștere. Artistul a preferată să lucreze opera acasă, în curte.
„Pentru mine a fost o experiență unică, pentru că nu am lucrat la asemenea dimensiuni. Am mai făcut lucrări din metal, dar era vorba despre metal turnat, iar acum a fost alamă. Totul a pornit de la concursul acesta de proiecte pentru simpozion. Tema de anul acesta a fost interesantă. Înafară de secțiunea marmura a exista și metal. Eu am participat la cea de-a doua. Este un tetraedru regulat, care în mărime naturală are 2 metrii pe 2 metrii pe 2 metrii. Am preferat să lucrez acasă, în curte și din cauza temperaturilor ridicate. Să pot lucra dimineața când mă trezesc. A fost nevoie să vin cu inovații, să inventez un compas pentru a putea da forma rotundă„, a spus sculptorul Emilian Popescu.

Lucrarea, fântână arteziană în Cornițoiu!
Artistul a spus și că lucrarea, din ceea ce a auzit, ar putea ajune în noul parc din Cornițoiu, cel care urmează să se construiască. Aceasta ar deveni o fântână arteziană.
„Această lucrare ar trebui să ajungă în parcul acela care se construiește în Cornițoiu. Din ceea ce am auzit, ar deveni fântână arteziană. Pentru acest lucru, va trebui să vorbesc cu un arhitect, normal„, a adăugat artistul.
Olguța a confirmat!
Încă de la startul simpozionului, edilul orașului a vorbit despre noul parc din cartierul Cornițoiu. Primarul vorbea atunci despre lucrări care vor face parte din proiectul parcului, cum ar fi o arcadă.
„Anul acesta va fi într-adevăr o ediție de excepție. Vom lucra la un parc, despre care cred la acest moment, că va fi unul dintre cele mai frumoase din Europa. Una dintre provocările acestui proiect va fi aceea de a exista o intrare grandioasă. Din acest motiv, tabăra de sculptură a venit cu o idee nouă si sunt convinsă ca va ieși o lucrare extraordinară”, a spus Olguța Vasilescu.
