-4 C
Craiova
joi, ianuarie 20, 2022

Sinucidere în grup: Mama, fiica și ginerele s-au aruncat în apă!

Cele 3 persoane au consumat o substanță necunoscută dintr-o sticlă înainte de a recurge la acest gest!

Sinucidere în grup după ce o mamă, fiica acesteia și ginerele au intrat voluntar, vineri, în apa Brațului Borcea al Fluviului Dunărea. Femeile au murit, însă bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceștia au recurs la acest gest după ce au fost dați afară din locuințele sociale. Este vorba despre două femei, în vârstă de 47 și 77 de ani, precum și un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Călărași,

Din primele verificări a rezultat faptul că, înainte de a intra în apă, cele 3 persoane au consumat o substanță necunoscută dintr-o sticlă, iar în cursul anului 2017, cele 3 persoane au mai avut o tentativă de suicid prin aceeași metodă. Totodată, s-a stabilit că în cursul anului 2021, cele 3 persoane au protestat față de refuzul Primăriei Municipiului Călărași de le retroceda mai multe proprietăți.

Primarul din Călărași, Marius Dulce (PSD): „Un caz nefericit. Am vrut în nenumărate cazuri să îi luăm, legislația nu mi-a permis, ei nu au vrut să accepte nici un ajutor. Ei nu făceau nici un rău. De la poliție, jandarmerie, asistenți sociali, au fost cu toții prezenți, există filmări. Nu au vrut să primească nici un fel de ajutor. Legislația nu ne permite să îi declarăm persoane fără discernământ. Am făcut adrese la comisia de la Spitalul Județean care ar fi trebuit să solicite internarea lor, într-un an am fost de trei ori la ei cu primăria, jandarmeria. Nu au greșit medicii.

Nu au vrut efectiv să meargă în altă parte. Le-am oferit un apartament, au plecat de acolo, nu au vrut decât să stea pe stradă. Le-am dat locuință socială, nu au plătit nimic, au vrut doar pe stradă. Am făcut adresă la Spitalul Județean, cei de acolo au spus că trebuie să îi ducem noi în fața comisiei.”

În urmă cu trei ani au fost daţi afară din locuinţele sociale pentru că nu şi-au plătit datoriile. În această perioadă, au fost nevoiţi să doarmă pe străzi, pe băncile din oraş, în frig şi ploaie, potrivit România TV. Au locuit într-o garsonieră situată în municipiul Călărași. Locuința le-a fost scoasă la vânzare, pentru a se acoperi debitele publice și cele legate de utilități. În cele din urmă, cei trei au primit o locuință socială, „Le-a luat casa primăria, că n-au plătit.”

Cei trei erau de pe raza satului Vărăști, comuna Dorobanțu, județul Călărași. Au fost mutați într-o locuință socială, cu două camere. Ulterior, aceştia au fost evacuați. Din 2017, dormeau pe străzi.

Foto: Obiectiv Vocea Brailei

Un cadavru carbonizat a fost găsit pe o stradă dintr-o comună doljeană!

Se schimbă perioada de carantinare atât pentru vaccinați, cât și pentru cei nevaccinati!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Societate comerciala cu sediul în Craiova, domeniul de activitate confecții-marochinărie, angajează mecanic confecții piele. Salariu: 1000 euro. Condiții; profesionist, experiență.

Relații la tel: 0738/497538

Latest Articles