SMS-ul lui Mihai Rotaru: „Nu a fost penalti!”

Patronul Craiovei a recunoscut că mijlocașul pe care l-a cumpărat de la Viitorul cu un milion de euro a simulat în careu pentru un punct.

 

U Craiova este campioană în clasamentul loviturilor de pedeapsă. A primit 8 penalti-uri în cele 11 partide din principala întrecere internă. Ultimul în această seară, contra celor de la Hermannstadt. Cicâldău a căzut artistic în careu, iar centralul a indicat punctul cu var. Din penalti-ul scos de decarul alb-albaștrilor, Craiova a smuls un punct în această seară.

 

Mihai Rotaru, patronul formației craiovene, i-a trimis un SMS lui Ion Crăciunescu în care a recunoscut că nu trebuia indicată lovitură de la 11 metri. Fostul arbitru, prezent în studioul DigiSport, a spus: „Mi-a trimis patronul de la Craiova, Mihai Rotaru, un SMS în care spune că nu a fost penalti. Dar că au mai fost două faze în care trebuia acordat penalti, în minutele 20 și 60”.

 

De altfel, și Devis Mangia la interviul de la finalul partidei acordat postului de televiziune a cerut o altă lovitură de la 11 metri.  Întrebat dacă se impunea penalti la Cicaldau, Mangia a spus: „Pentru mine a fost penalti la Koljic și cartonaș roșu”. De partea cealaltă, Alexandru Pelici a apreciat că Alex Cicâldău ar fi trebuit să primească al doilea cartonaș galben și să fie eliminat după simularea din prelungirile primei reprize.

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *