Sorin Cârțu a pus ochii pe un jucător de la FCSB!

Cosmin Cojocareanu
Foto: captură Digi Sport

Sorin Cârțu (69 de ani) este interesat de un fotbalist de la FCSB

Universitatea Craiova a remizat cu scorul de 0-0 în a patra etapă din play-off, iar oltenii au ratat șansa de ai egala la puncte pe elevii lui Elias Charalambous. Meciul a fost unul plin de ratări, iar Sorin Cârțu a avut un remarcat la finalul partidei.

Sorin Cârțu a pus ochii pe un jucător de la FCSB!

Sorin Cârțu a avut o intervenție telefonică, a doua zi după meci, unde a vorbit despre egalul reușit de echipa sa. Oficialul oltenilor a remarcat un fotbalist din tabăra roș-albastră.

Ștefan Târnovanu a reușit mai multe parade de excepție, iar Sorin Cârțu nu a trecut cu vederea. Președintele onorific din Bănie este de părere că internaționalul ar trebui să fie omul meciului când joacă cu oltenii.

Declarația lui Sorin Cârțu

„Mie mi-a plăcut foarte mult jocul lor de uzură pe care l-au făcut aseară. Meciul cam așa s-a caracterizat și din partea noastră, dar și din partea lor. Echipele au riscat cât mai puțin și au încercat să exploateze momentele de neatenție. Am ratat, am avut niște ocazii bune, iar aici mă gândesc la ocaziile lui Baiaram și Mora. La Mora nu a fost doar aceea cu poarta goală, a mai fost una pe care a scos-o Târnovanu. De fiecare dată când joacă Târnovanu cu noi… Parcă e posedat, joacă foarte bine.  El de fiecare dată când joacă cu noi trebuie să iasă MVP. Și aseară a avut niște intervenții foarte bun”, a spus Sorin Cârțu la Fanatik.

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.