Cuvinte grele din partea lui Sorin Cârțu, care l-a ironizat și pe antrenor pentru una dintre alegerile făcute!
Edi Iordănescu a luat o decizie care a surprins pe toată lumea. Acesta l-a titularizat pe George Pușcaș în meciul România – Kosovo. Atacantul nu a avut prea multe realizări și a fost înlocuit cu Denis Alibec. Tot selecționerul a decis ca Nicolae Stanciu să execute o lovitură de la 11 metri, știind că mijlocașul e deficitar la astfel de execuții, când joacă sub tricolor. Sorin Cârțu a taxat cele două decizii.
Sorin Cârțu a răbufnit la adresa căpitanului
Sorin Cârțu crede că execuția lui Nicolae Stanciu a fost o prosteală și că decarul România putea să dea mult mai bine la poartă. Totodată, fostul președinte al Universității Craiova s-a declarat surprins de titularizarea lui George Pușcaș.
„Ăsta cred c-a fost băgat printr-o strategie, cred că s-a stabilit de la început: tu intri în prima repriză, îi obosești, și apoi intră Alibec, indiferent de cum joci. Eu cred că așa s-a gândit. Chiar a fost surpriză pentru toată lumea să-l vedem. A vrut să echilibreze efortul. Stanciu activ, nu l-am înțeles cu penalty-ul, cum poți să bați asemenea penalty, fără elan? O prosteală, nu l-am crezut capabil de așa ceva. Dar mă bucur că a revenit și că a marcat. Asta da! Ăla a fost un moment care putea fi demolator„, a spus Cârțu.
Stanciu nu va mai executa
Nicolae Stanciu nu a avut nevoie de criticile lui Sorin Cârțu. El spune că nu va mai executa, pe viitor. El îl va lăsa pe Edi Iordănescu să aleagă următorul executant. Selecționerul are de ales între Răzvan Marin și Ianis Hagi.
„Din păcate, la națională, nu am un istoric bun la penalty-uri. Eram sigur că voi marca golul victoriei, pentru că știu cât de mult iubesc naționala, știu lucrurile pe care le fac și cât de profesionist sunt. Știam că nu pot termina încă un meci în acest mod. Vedem ce va decide Mister, dar probabil Ianis și Răzvan se vor bate pentru cine va fi primul executant”, a spus Stanciu.
- Concurență pentru Nicușor Bancu, direct din Elveția!
- Bradley de Nooijer: „Nu are puterea de a-și recunoaște greșeala”
- La mulți ani, David Popovici!
- Se negociază transferul iernii în Liga 1. Se întoarce Stanciu: „Suntem