Atanas Trică nu s-a ferit să se plângă de minutele puține primite la Universitatea, iar Sorin Cârțu nu s-a ferit să-i răspundă!
Dup ce Atanas Trică a susținut că, în opinia sa, merita să evolueze mai mult în tricoul formației de seniori a celor de la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu a spus lucrurilor pe nume. Fostul președintele al oltenilor a explicat cum vede situația fotbalistului.
Sorin Cârțu îl pune pe Atanas Trică la Muncă
Sorin Cârțu îl felicită pe Atanas Trică pentru reacție, dar îi atrage atenția tânărului atacant că trebuie să muncească mult mai mult pentru a spera la mai multe șanse la prima echipă a Universității Craiova.
”Bravo lui și să reconfirme, să mai facă acest lucru, dar și din acțiune. E un început, este un jucător cu calitate și în special, are un fizic foarte bun pentru un atacant.
Trebuie să muncească mult. Să își îmbunătățească partea tehnică, caracteristica atacanților când primește balonul, de protejare, de dublare, de redublare a balonului. Și ambele picioare, să dea și cu dreptul, așa cum dă cu stângul.
Uite, chiar vorbeam cu cineva apropiat lor, o rudă. La partida aceea de cupă a făcut o mișcare de atacant acolo, însă șutul pe care l-a dat cu piciorul stâng, l-a dat prost și pe lângă bară. Atunci, cu Tunari. Dacă ar fi dat gol când a primit acea șansă și echipa ar fi câștigat, se uita lumea altfel la el„, a spus fostul președinte al Universității.
Atanas Trică sau Koljic?
Sorin Cârțu a răspun și la întrebarea legată de cine ar trebui să fie în atacul oltenilor.
(n.r. Merită o șansă Atanas în locul lui Koljic?) Absolut, dar asta e decizia antrenorului. Eu zic că merită. Eu când antrenam dădeam multe șanse și mă bazam pe jucătorii tineri. Pe foamea lor de performanță.
Atunci când intră, să țină de șansa respectivă, să se bată pentru ea, să rămână cu ceva în meciul respectiv. Lumea să își aducă aminte cât de importantă a fost prezența ta. E jucător tânăr, dar ți-am spus. Îi trebuie muncă foarte multă.
Și muncă individuală, după ce se termină antrenamentele, să rămână. El are un joc de cap foarte bun, dă bine cu capul. Dar nu doar asta este pentru un atacant.
Trebuie să lucrezi mult pentru cel din stânga sau din dreapta, să reiei cu piciorul stâng, cu piciorul drept, să fii pregătit în orice moment al jocului, să poți să reacționezi prin execuțiile respective”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.
