Sorin Cârțu le-a transmis un mesaj suporterilor, chiar în ziua în care a fost prezentat
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova s-a reîntors î cadrul clubului. Sorin Cârțu este un fost jucător important al oltenilor, dar și unul dintre cei mai mari antrenor pe care echipa din Bănie i-a avut, deoarece el a adus ultimul titlu al echipei.
Sorin Cârțu: „Am primit alte oferte de la alte echipe”
Cârțu a declarat că a primit oferte din partea altor echipe, însă nu-l interesează restul formațiilor. Acesta spune că președinte este doar la Universitatea Craiova.
„Este o reluare a colaborării. Am cei mai mulți ani de activitate la Universitatea Craiova. Nu puteam să stau doar în zonă pentru că aș fi devenit un antrenor județean și a trebuit să mai plec. Ca fotbalist am jucat numai pentru Craiova, am mai jucat și pe la Electroputere. La fel și ca președinte, când am întrerupt colaborarea în urmă cu un an am primit alte oferte de la alte echipe și am spus că președinte sunt doar la Universitatea Craiova, nu mă interesează alte echipe”, a declarat Sorin Cârțu pentru Fanatik
Tehnicianul este un antrenor de referință al echipei din Bănie, iar opinia sa a fost mereu una importantă pentru club, dar și pentru suporteri. Cârțu a semnat un contract până în 2027 cu formația alb-albastră
Sorin Cârțu le-a transmis un mesaj suporterilor după revenirea la Universitatea Craiova
Președintele spune că revenirea la formația din Bănie este un super cadou de ziua lui și speră să aibă o colaborare bună cu suporteri, iar aceștia să fie mereu lângă echipă.
„Până la urmă am decis să reluăm colaborarea, înseamnă ca a fost mai bine așa. E un cadou super de ziua mea, să fie într-un ceas bun. Sper să avem o colaborare bună cu suporterii, să fie mereu lângă echipă, să îi susțină într-un mod sincer și să aibă speranțe că se poate”, a mai spus Sorin Cârțu
- Sorin Cârțu a avut un mesaj pentru Mihai Rotaru după Universitatea Craiova – FCSB
- Sorin Cârțu, după CSU – FCU: „Am ținut cu ei la meciul ăsta”
- Becali, despre revenirea lui Rădoi la FCSB: „Eu cu Mirel am stabilit ceva”
- Cu cine poate fi înlocuit Rădoi. Cârțu: „Asta e realitatea. Am discutat cu el”
- Sorin Cârțu îi face praf pe analiștii lui Mihai Rotaru: „Specialiștii lui îl influențează negativ”