Sorin Cârțu oferă informații despre starea lui Mirel Rădoi, la Craiova: „Am discutat cu el”

Catalin Anghel
foto: Facebook/UCVOficial

Mirel Rădoi a avut probleme după meciul dintre Universitatea Craiova și Farul, iar Sorin Cârțu explică ce se întâmplă cu antrenorul alb-albaștrilor!

Universitatea Craiova continuă să câștige, iar Mirel Rădoi continuă să se agite. Antrenorul alb-albaștrilor a avut o nouă ieșire nervoasă, la meciul cu Farul. Acesta s-a supărat foarte tare pe Ștefan Baiaram, cel care a ratat două ocazii imense și nu le-a gestionat conform planului tactic. Tehnicianul trupei din Bănie a avut impulsul de a-l schimba pe decar, la câteva minute după ce l-a trimis în teren, dar s-a răzgândit.

După meci, Mirel Rădoi și-a trimis secundul la interviuri, invocând probleme de sănătate. Sorin Cârțu spune că nu știe cât de rău i-a fost antrenorului și explică faptul că a discutat cu Rădoi, la finalul partidei, și că lucrurile părea cât de cât în regulă, chiar dacă l-a simțit pe tehnician foarte tensionat.

Sorin Cârțu oferă informații despre starea lui Mirel Rădoi, la Craiova!

„(n.r. – Mirel cum se simte?) Nu știu, eu am stat după meci. M-a mirat ce au scris ziarele despre tensiune. Poate a fost după ce am plecat eu. Am stat vreo 15-20 de minute după meci cu el la vorbe, am discutat și cu banca tehnică. Eu nu l-am lăsat cu simptomele despre care s-a scris în ziare. Din câte am înțeles, nu a fost chiar așa. Eu am vorbit după meci cu Mirel, era bine. Era puțin supărat de ceea ce s-a întâmplat în ultimele minute. Era în tensiunea meciului… Când joci pentru primul loc, ești tot timpul acolo, vine toată lumea să facă meciul vieții și să câștige și astfel că e mai greu să ieși victorios.

El trebuie să înțeleagă ceva, că nu trebuie să ia exemplu de la alți antrenori, ci de la el. Trebuie să ia felul în care s-a comportat cu Bașakșehir. Eu am văzut atunci un antrenor-exemplu pentru o partidă de asemenea anvergură. Echilibrul lui emoțional, noi toți eram încărcați ca să ajungem în grupe. Așa trebuie să fie tot timpul! Să nu-l mai intereseze niște lucruri mărunte din teren sau dinafara lui. El trebuie să se gândească doar la ceea ce urmează și să nu mai aibă probleme cu x sau cu y”, a spus Sorin Cârțu, la fanatik.ro.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.