Sorin Grindeanu, vizită în Oltenia! Ministrul s-a declarat optimist
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a promis că Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, de 17 kilometri, va fi finalizat în acest an. Grindeanu a făcut această declarație în timpul unei „vizite de lucru” pe șantier. Însoțit de premierul Marcel Ciolacu și primărița Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
Sorin Grindeanu promite autostradă de la Craiova la Constanța, până la sfârșitul anului
În cadrul unei conferințe de presă ad-hoc, premierul Ciolacu a menționat că există „posibilitatea” ca, până la sfârșitul anului. Să fie posibilă circulația neîntreruptă pe drumuri cu regim de autostradă sau drum expres între Craiova și Constanța.
Orașul din Oltenia în care Florin Salam și Tzancă Uraganu cântă cu intrare liberă
Lotul 1 (Craiova – Robănești), construit de compania Ozaltin, a atins în prezent un stadiu de realizare fizică de 76%, iar termenul contractual de finalizare este T1 2025. Marcel Ciolacu a declarat că a primit o veste bună de la constructor și că tronsonul va fi finalizat în acest an.
”Am primit o veste bună de la constructor. Se pare că o să finalizeze anul acesta cei 17 kilometri care erau primul tronson. Sunt 77 de km în acest drum expres între Craiova şi Piteşti deja finalizaţi. Rămânând ultimul tronson, tronsonul 4, unde sperăm să închidem cât mai repede.”, a spus acesta.
„E o promisiune pentru români şi pentru olteni”
Sorin Grindeanu s-a declarat, la rândul său, optimist. ”Sunt şi cei care au făcut lotul 2 şi lotul 4, sunt o companie românească serioasă, care îşi face treaba. Aşa cum spunea şi prim-ministrul, în această toamnă vom avea drumul expres dat în circulaţie şi pe acest tronson şi până la kilometrul 108.”, a declarat ministrul.
Drumul expres Craiova – Piteşti este unul care se va multiplica “cel mai mult” în economie, coeficientul fiind de unu la opt.
”Cu alte cuvinte, dacă investeşti 100 de milioane de euro, în jur de 800 de milioane de euro se vor întoarce în economia locală. Este un proiect de suflet al prim-ministrului Grindeanu, în acea vreme el a pornit acest proiect de drum expres de 122 de kilometri. De această dată ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu va finaliza acest drum expres. E o promisiune pentru români şi pentru olteni, în primul rând. Și, nu în ultimul rând, pentru prietena mea Olguţa.”, a mai spus premierul Ciolacu.
