Candidatul promite că va tăia de la bogați și va da la săraci, că va aduce din nou faimă europeană AJF Dolj, așa cum a făcut-o odinioară.
Care ar fi principalul obiectiv al mandatului dumneavoastră?
Reînființarea echipelor de juniori la L4 și L5 (peste 50 echipe, legitimări și arbitraj gratuit), câștigarea CN de Amatori și calificarea la Turneul Final al CE, reînființarea campionatului de Futsal!
Care este planul pentru reluarea competiilor la nivel judetean?
Demersuri către FRF pentru punerea în aplicare a testelor rapide ( 5 euro), cu sprijin financiar de la FRF (s-au alocat deja 5000 Euro și se vor mai aloca) precum si de la AJF în limita posibilităților!
Care este principalul reproș pe care îl aduceți actualei conduceri a AJF Dolj?
Nu fac reproșuri decât că actuala conducere trebuia să-si mențină promisiunile din campania 2016!
Care ar fi calitățile pe care le aveți dumneavoastră și nu le au ceilalți contra-candidați?
Experiența de 15 ani (12 ca Vicepreședinte și 3 ca membru al C competiții în structura AJF DOLJ) în administrativ și rezultatele la cel mai înalt nivel sportiv ( 3 titluri de CN cu srl Oltenia, 2 calificari la TF al CE, vicecampion european în 2009, peste 20 de sportivi la loturile naționale, etc)
Care poate fi, în viitorul apropiat, punctul maxim pe care îl poate atinge fotbalul județean?
Peste 200 de echipe în competiție și datorită valorii campionatului județean atingerea obiectivelor de performanță la toate categoriile și revenirea AJF DOLJ în primele 3 locuri din România.
Ce schimbări veți face dacă o să câștigați alegerile? Aveți în plan o reorganizare la nivelul angajaților?
Anularea contractului cu cabinetul de avocatură care probabil este foarte costisitor din punct de vedere financiar, diminuarea retributiilor cu 50 % a salariilor președintelui și vicepreședintelui, cu 30% a celorlalte cheltuieli, bani care vor fi destinați întrajutorării tuturor echipelor!
