Judecătoria Slatina a repins joi, 18 iulie 2019, cererea procurorului general al României de interzicere a părăsirii teritoriului României de către Sorina Săcărin, fetiţa de 8 ani adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii, soluţia fiind executorie, potrivit Adevărul.
De asemenea, cererile reconvenţinale depuse de părinţii adoptatori, care cereau să fie despăgubiţi pentru eventuala perioadă în care sunt blocaţi în România, au fost respinse ca rămase fără obiect. Sentinţa civilă nr. 3290/18 iulie 2019 este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile.
În acest moment, singura piedică pentru părinţii adoptivi ai Sorinei Săcărin, este lipsa paşaportului, care încă nu a ajuns în posesia familiei, după ce un procuror care anchetează modul cum a decurs adopţia a reţinut acest paşaport, ulterior fiind transmis către Direcţia Paşapoarte Mehedinţi, pentru verificări.