Câteva anomalii privind stadionul „Ion Oblemenco“ și statuia care îl străjuiește

Microbiștii, comentatorii de fotbal și ziariștii numesc stadionul din Craiova „Ion Oblemenco“, numai că denumirea lui oficială, cea trecută-n acte de Primărie, este „Complex Sportiv Craiova – Stadion de fotbal“. Tratativele între edilii craioveni și fiica Tunarului Clara (căsătorită cu un alt fost nouar al Universității, Adrian Pigulea) privind preluarea numelui s-au împotmolit de câțiva ani, nu se știe exact unde.

Acesta nu e singurul lucru bizar legat de păstrarea memoriei, pe stadion sau în vecinătatea lui, a celui mai mare marcator din istoria Universității.

Pe plăcuța de pe soclul statuii lui Oblemenco e trecut intervalul 1965-1977, fără vreo precizare. Anul 1977 a fost ultimul în care vârful de atac a purtat echipamentul Universității, într-un singur meci, în februarie, 3-0 cu Jiul, în Cupa României (a dat două goluri). Dar la Știința (așa se chema echipa), în Divizia A, a venit de la Rapid în vara lui 1966, primul său meci jucându-l în prima etapă a ediției 1966-1967, în care a și ieșit golgheter. 1966, nicidecum 1965.

Pe soclu apare și anul în care Anton Barbu Panaghia a realizat opera, 1976. Monumentul, cum spuneam, a fost expus public mai târziu, iar placa pusă și mai târziu. Astfel se explică un lucru care pentru un om care privește statuia fără să-i cunoască istoria pare inexplicabil: o inscripție datată 1976 face referire la un eveniment petrecut în 1977.

Am dat căutare și am găsit în Gazeta de Sud, într-un articol al lui Ion Jianu: „În 1991, în anul eventului Universităţii, statuia a fost dezvelită oficial, de această dată şi cu o plăcuţă comemorativă.“ A apucat, așadar, să vadă anul trecut eronat, 1965, însuși eroul de pe soclu! Dar dacă-n 1991 Oblemenco era viu și sănătos, de ce „plăcuță comemorativă“?

În 3 minute poți să citești și: După ce i-au făcut statuie, oltenii îi cer demisia lui Pițurcă!

Piturca: „Nu e ușor de digerat o astfel de înfrângere!”

Universitatea Craiova se poate despărți de 8 fotbaliști în iarnă!

Share!

Summary
Câteva anomalii privind stadionul „Ion Oblemenco“ și statuia care îl străjuiește
Article Name
Câteva anomalii privind stadionul „Ion Oblemenco“ și statuia care îl străjuiește
Description
Microbiștii, comentatorii de fotbal și ziariștii numesc stadionul din Craiova „Ion Oblemenco“, numai că denumirea lui oficială, cea trecută-n acte de Primărie, este „Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal“.
Author
Publisher Name
3minute.net
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *