Jucători mari au evoluat, în trecut, pe stadionul din România ajuns acum în paragină!
Odată arena unor importante meciuri internaționale de fotbal, stadionul din România este acum în paragină. Aflat în centrul orașului, stadionul este în prezent un loc plin de gunoaie, buruieni și dărâmături.
Stadionul din România, din centrul orașului, acum în paragină
Construit în 1966, Stadionul Municipal din Bacău a fost, în trecut, un stadion legendar al României. Pe gazonul lui, plin acum de buruieni, au călcat jucători mari și echipe valoroase din Europa, precum Werder Bremen sau Arsenal. Din păcate, de 10 ani acesta se află în paragină. De asemenea, echipa locală, FCM Bacău, este în faliment, după mulți ani pe prima scenă a fotbalului românesc.
Deși încă din 2018 există un proiect pentru un nou stadion la Bacău, lucrările nu au început nici până în prezent. Cu toate că în 2013-2014 au fost alocate peste 1,3 milioane de lei pentru lucrări de decopertare a gazonului, pentru drenarea stratului inferior și montarea unui sistem de încălzire, susțin cei de la Adevărul.
Situația tristă a stadionului din Bacău
„De 17 ani nu am mai fost pe stadion. Mi-au dat lacrimile aproape. Nu am gândit că poate să ajungă să arate în situația în care arată.
Este trist, este trist, dar adevărat. E păcat că o oază de sănătate aflată în mijlocul Bacăului să arate în halul în care arată”, a spus Gheorghe Chivorchian, fost conducător al echipei de fotbal FCM Bacău, potrivit DigiSport.
