Ștefan Baiaram, dublă cu dedicație în meciul cu Petrolul!

Radu Alexandru
© FOTO: Gică FLUȘTER/SPORT PICTURES

Cui a dedicat Ștefan Baiaram cele două goluri reușite cu Petrolul!

Ștefan Baiaram a reușit o dublă în partida cu Petrolul. Markovic și Mitriță au fost pasatorii. Fotbalistul care a reușit să bage mingea în poartă de două ori a dedicat reușitele tatălui său. Jucătorul a fost foarte bucuros după meci.

Ștefan Baiaram, goluri cu Petrolul pentru tatăl său

După ce a marcat cu FC Voluntari pe stadionul „Ion Oblemenco”, Ștefan Baiaram a înscris și o „dublă” contra Petrolului Ploiești. Golurile „decarului” Universității Craiova îi sunt dedicate lui Gheorghe Burticioiu, a cărui aniversare este pe 1 martie.

Universitatea Craiova s-a impus cu 3-2 în fața celor de la Petrolul Ploiești și își asigură matematic prezența în play-off-ul din SuperLiga. Două dintre golurile „alb-albaștrilor” au purtat semnătura lui Ștefan Baiaram, care și-a pus în gând înaintea confruntării de pe „Ilie Oană” să marcheze.

Ștefan Baiaram urmează să sărbătorească pe 1 martie lângă tatăl său adoptiv, care împlinește 67 de ani. Mijlocașul „alb-albaștrilor” s-a îndreptat către camere după ce a marcat primul gol și a arătat un tricoul cu textul: „La mulți ani, tată”.

Reacția tatălui adoptiv

„Decarul” Universității Craiova este așteptat în Cetatea Băniei de tatăl său adoptiv pentru a sărbători pe 1 martie. Gheorghe Burticioiu a oferit o scurtă reacție după ce Ștefan Baiaram i-a dedicat golurile din confruntarea cu Petrolul Ploiești.

„Înseamnă foarte mult pentru mine, înseamnă că mă respectă, știe tot ce am făcut pentru el și ce fac. Înseamnă foarte mult și pentru el, deoarece după accidentări nu își mai intrase în formă, iar acum se ambiționează de la meci la meci. Treptat vrea să revină la forma de înaintea operaților. Ne întâlnim mâine în Craiova”, spune tatăl lui Ștefan Baiaram, potrivit fanatik.

Share This Article