CS Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României, dar Ștefan Baiaram știe ce urmează pentru echipa lui!
Ștefan Baiaram a fost liderul din teren al Universității Craiova, în partida de Cupa României, pe care oltenii au pierdut-o, la loviturile de departajare. Chiar dacă Vlad Screciu a purtat banderola, decarul echipei a fost cel care a dat tonul pe gazon, în absența lui Alex Mitriță. Mijlocașul alb-albaștrilor crede că eliminarea din Cupă are și o explicație.
Ștefan Baiaram și semnele divine din Cupa României
Ștefan Baiaram este de părere că el și colegii lui au făcut un joc bun, în Cupa României. Totuși, nu a fost suficient pentru o calificare în semifinalele competiției. Decarul trupei din Bănie consideră că divinitatea nu a fost de partea oltenilor, dar urmează să îi răsplătească pentru efort, la următorul meci cu CFR Cluj, în campionat.
„Eu consider că am făcut un joc bun. Fiecare a dat ce a avut mai bun. La penalty e o loterie. Nu a fost Dumnezeu de partea noastră, dar la meciul următor cred că ne va răsplăti. A fost un meci echilibrat. Ne-am creat ocazii să marcăm și golul doi. Dumnezeu nu a fost de partea noastră în seara asta. Fiecare jucător a dat maximum azi. Am făcut un joc bun, dar am pierdut. Acum avem un singur obiectiv, să luăm campionatul. La meciul următor o să fim motivați. Îmi doream Cupa”, a spus Ștefan Baiaram, la flash-interviu.
CFR Cluj merge în semifinale
Semifinalele Cupei României sunt programate să se dispute pe 23 aprilie, iar finala este programată în data de 14 mai.
- CFR Cluj – Farul
- Hermannstadt – Rapid
