fbpx

Un milion de euro pentru transferul lui Ștefan: „S-a interesat şi Craiova de el”

A impresionat la Campionatul European U21 din 2019 și a ajuns în vizorul oltenilor! Alb-albaștrii au semnat deja cu unul dintre semifinaliiști!

Florin Ștefan a fost unul dintre fotbaliștii de bază ai lui Mirel Rădoi, vara trecută, la Campionatul European de tineret. Tricolorii mici au reușit rezultate de excepție și au ajuns în semifinalele competiției. După ce au revenit în țară, tinerii componenți ai reprezentativei României au primit oferte de la diferite cluburi, dar numai câțiva au reușit să se transfere.

Se pare că Univeristatea Craiova a pus și ea ochii pe doi dintre jucători, iar pe unul a reușit să-l convingă să joace în Bănie. Andrei Ivan, cel care i-a luat fața lui Florinel Coman la EURO a fost cumpărat de Mihai Rotaru și, odată cu venire verii, și-a reintrat în formă. Alb-albaștrii l-au vrut și pe Florin Ștefan, fundașul stânga ce a arătat calități peste media Ligii 1, dar craiovenii nu s-au înțeles cu cei de la Sepsi, club de care aparține fotbalistul.

Ştefan a crescut foarte mult la noi. Nu cred că o să-l dăm atât de uşor. Sub un milion clar nu-l dăm. În trecut s-a interesat şi Craiova de el, vara trecută şi Gigi Becali a facut o ofertă de 500.000 de euro pentru el, dar nu l-am dat. Dacă o să fie în circuitul echipei naţionale constant, o să crească şi mai mult”, a spus patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi pentru Ziare.com.

Între timp, Craiova l-a repatriat pe Bogdan Vătăjelu și și-a asigurat banda stângă în apărare. Un eventual transfer al lui Ștefan în Bănie ar fi urmat, cel mai probabil, de vânzarea lui Nicușor Bancu. Potrivit telekomsport.ro, Şefii formaţiei pregătite de Leo Grozavu nu vor să-l piardă uşor pe fotbalist, astfel că i-au pus un preţ de transfer în jurul la un milion de euro.

foto: gsp.ro

În 3 minute poți să vezi și: Fostul fundaș de la FCSB și FC Viitorul a revenit în Liga 1!

 Cârtu, atac către Petrescu: “Ce vrea? Să ia numai el campionatul?”

Becali nu iartă: „Rotaru nu e nici la unghia mea mică”

FCSB dă lovitura și transferă încă un fotbalist!

Variantă de transfer surpriză: Băluță în locul lui Alibec!

Petrescu: “Cred că toată tara vede cine trebuie să câștige campionatul!”

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
The following two tabs change content below.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0