26.7 C
Craiova
marți, aprilie 16, 2024

De la greci vine iarba! Pițurcă: „99% se va pune gazonul până la meciul cu Dinamo!”

Bancu, Ivan și ceilalți alb-albaștri vor juca pe un gazon –biliard contra lui Dinamo. Aceasta e convingerea antrenorului Universității.

Suporterii Universității Craiova și-au cam pierdut răbdarea cu telenovela gazonului de pe Oblemenco. La stadion nu au început lucrările. Iar primarul Mihail Genoiu a afirmat că acestea vor dura minim 13 zile. Până la meciul cu Dinamo mai sunt 17, așa că timpul nu prea mai are răbdare cu oltenii.

Managerul general al clubului craiovean, Victor Pițurcă, este însă sigur că totul va fi rezolvat până pe 4 noiembrie, când jucătorii săi revin acasă, pe Oblemenco: „Înainte cu trei zile de meciul cu Dinamo vom avea gazonul pus. În zilele următoarele o să înceapă decopertarea. Totul e semnat, în principiu nu se mai poate întoarce nimic. 99% se va pune gazonul, hai să-mi iau o marjă de 1% că cine știe”.

Piți a dezvăluit și originea noii suprafețe de joc: „Acest gazon hibrid vine din Grecia. A fost un reprezentant al clubului nostru, l-a văzut, gazonul este excelent. Aveam opțiuni să-l aducem din Olanda sau din Grecia. Am optat pentru Grecia pentru că firma care ni l-a pus la dispoziție a dat asigurări că e de cea mai bună calitate. În plus, clima grecilor se aseamănă cu a noastră”.

În 3 minute poți să vezi și: Așii din mâneca lui Pițurcă: „Ei sunt sarea și piperul”

 Revolta lui Piturca: „E inadmisibil! Nu știu cine a luat această măsură!”

Portretul celui mai mare artist al Olteniei vis-à-vis de Muzeul de Artă!

Atât avem: un pitic cât o Națională!

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles