Tăieri ilegale de pădure, în Oltenia! Polițiștii au efectuat aproape 3.000 de controale!

Claudia Grosu

„Scutul pădurii”, acțiune ce a reprezentat sute de amenzi și confiscări

Polițiștii sunt ochi și urechi la tăierile ilegale de pădure. În cursul anului 2021, polițiștii gorjeni au desfășurat acțiuni în cadrul planului desfășurat la nivel național ”Scutul Pădurii”, pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, comunică IPJ Gorj.

Cu această ocazie, polițiștii au organizat și desfășurat peste 2.800 de controale, fiind verificate aproximativ 3.400 de obiective și 2.900 de vehicule. În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 220 de sancțiuni, conform Legii nr. 171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în cuantum de peste 172.000 lei. Totodată, în baza neregulilor constatate, polițiștii au dispus confiscarea a peste 900 mc material lemnos.

„Atragem atenția asupra respectării legislației în domeniul silvic! Polițiștii vor desfășura acțiuni în baza planului ”Scutul Pădurii” și în perioada următoare, pentru identificarea și tragerea la răspundere penală sau contravențională a celor care comit delicte silvice”, arată instituția într-un comunicat de presă.

Foto: Gorjeanul

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.