Veste cumplită pentru Nicușor Bancu: „Suntem alături de căpitanul nostru”
Doliu pentru căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova! Tatăl lui Nicușor Bancu a fost găsit spânzurat în locuința sa. Bărbatul de 61 de ani a fost descoperit, în această dimineață, de fratele fotbalistului. Acesta locuia în localitatea Crâmpoia din județul Olt, notează Jurnalul Olteniei.
Tatăl lui Nicușor Bancu, găsit fără viață
„La data de 3 august a.c., în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt.
România este în topul clasamentului pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă. Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Crâmpoia.
Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, conform IPJ Olt.
„Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”
În prezent, nu sunt cunoscute motivele care l-au determinat pe bărbatul de 61 de ani să comită acest gest. Pe pagina de socializare a clubului de fotbal CSU Craiova a fost publicat un mesaj de condoleanțe din partea echipei pentru Nicușor Bancu.
„Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”, a transmis clubul de fotbal Universitatea Craiova pe o rețea de socializare.
Bărbatul avea probleme cu inima și intrase în depresie, potrivit sursei citate. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.
