Tensiuni la Craiova, între Rotaru, Neagoe și Sorin Cârțu: „A fost o greșeală majoră”

Catalin Anghel

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, scos vinovat după ce alb-albaștrii au ratat barajul pentru Conference League!

Sorin Cârțu a reușit să creeze o situație destul de tensionată în cadrul clubului. Totul a plecat de la declarația acestuia, cu privire la jocul dintre CFR Cluj și Farul. Oficialul formației din Craiova spunea că va băga la pariuri pe victoria ardelenilor. S-a sfârșit cum nu se putea mai rău pentru gloria Universității. Acesta a văzut cu ochii lui cum Hagi l-a învins pe Dan Petrescu și cum Neagoe a luat bătaie de la Bergodi. Declarațiile președintelui și rezultatul dintre CS Universitatea Craiova și Sepsi l-au făcut pe Mihai Rotaru să reacționeze dur, la adresa lui Sorin Cârțu.

Tensiuni la Craiova, între Rotaru, Neagoe și Sorin Cârțu

Mihai Rotaru s-a declarat deranjat de declarația făcută de Sorin Cârțu. Patronul formației din Bănie consideră că președintele clubului a greșit atunci când a spus că CFR Cluj va câștiga meciul cu Farul.

„Am spus-o toată săptămâna, una dintre greșeli a fost acea declarațile dinspre zona noastră. Faci două lucruri în acel moment: le intră în subconștient jucătorilor noștri că nu se va întâmpla nimic bun acolo și le intră în subconștient și jucătorilor Farului.  Eu am știut de la început că totul avea să se decidă pe teren. Știam că Farul va face tot ceea ce poate pentru a scoate un rezultat bun, să câștige meciul. Acea declarație a fost o greșeală majoră”, a declarat Mihai Rotaru pentru Digi Sport.

Neagoe s-a supărat și el!

Eugen Neagoe s-a arătat și el deranjat de faptul că fotbaliștii Universității Craiova nu au fost suficient de motivați. Antrenorul consideră că elevii lui nu ar fi trebuie să bage în seamă declarația lui Sorin Cârțu.

„De trei zile tot discut cu băieții, cu echipa. Le spun că e important să rămânem concentrați, să nu ascultăm ce se aude în stânga și dreapta. Știam că Farul va juca! Din păcate, noi am jucat slab. E o seară foarte tristă pentru noi, asta e realitatea. În această seară totul depindea doar de noi, să ne facem treaba pe teren. Eu la final am aflat că au câștigat cei de la Farul, nu m-a interesat pe parcursul meciului. Era important să câștigăm jocul nostru. Nu am reușit, am dezamăgit atâta lume, suporterii … Dar ăsta este fotbalul. Nu îmi doream acest scenariu, dar am văzut ieri Borussia Dortmund cu Mainz. Le-am zis că nu vreau să avem soarta lor. De ce mi-a fost frică nu am scăpat. O să avem o discuție mâine dimineață, chiar nu pot să știu la ce s-au gândit băieții”, a spus Neagoe pentru Orange Sport.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.