fbpx
9.8 C
Craiova
luni, noiembrie 29, 2021

Țicleanu a ales 3 antrenori care îi pot lua locul lui Mirel Rădoi!

Încep să se facă listele! Federația ar trebui să îl caute pe cel mai bun, dar prioritate au cei liberi de contract!

Membru în Comisia Tehnică a FRF, Aurel Ticleanu a pronunțat 3 nume de antrenori pentru banca României: Ladislau Boloni, Cosmin Olăroiu și Adrian Mutu. Toți sunt liberi de contract, chiar dacă este vorba despre preluarea echipei naționale.

Mircea Lucescu a declarat public că “pe mine nu mă mai interesează echipa națională”. În schimb, Boloni și Olăroiu pot fi accesați, atât timp cât sunt liberi de contract. Dacă sunt însă sub angajamente, e imposibil ca ei să plece de la 3 milioane de euro și să vină la 300.000 de euro. Nimeni nu face asta. Loți se bucură de aprecierea oamenilor de fotbal din România. Și în cadrul Comisiei Tehnice există puncte de vedere diferite, care îl ajută pe Mihai Stoichiță să aibă un tablou cât mai aproape de adevăr. Președintele FRF semnează în baza analizei Comisiei Tehnice. Mutu a confirmat la naționala U21, unde a reușit o performanță deosebită la EURO 2021, două rezultate de egalitate cu Germania și cu Țările de Jos, echipe din alt eșalon”, a spus Țicleanu pentru Gsp.ro.

Puțini au pus în discuție posibilitatea ca naționala să fie preluată de antrenori care lucrează în momentul de față și pe care să îi convingă să meargă să antreneze România. Hagi, Petrescu, Reghecampf sau Răzvan Lucescu sunt doar 4 dintre tehnicienii care ar putea fi o soluție pentru postul de selecționer.

Craioveni, sunteți pe cont propriu! Mesajul prefectului: “Suntem depășiți”

Cornel Dinu l-a făcut praf pe Rădoi: „O răzbunare de fraier. A speculat munca lui Isăilă”

Florin Gardoș: „Dacă au făcut treabă așa bună cu Xanax și Viagra, nu văd de ce n-ar fi bun și vaccinul”

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles