Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Ce nu ai voie să faci pe 27 decembrie

3minute.net
2 Min Read

Sfântul Ștefan este sărbătorit a treia zi de Crăciun. Peste 450.000 de români își sărbătoresc onomastica în această zi.

De Sfantul Stefan, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurimi dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart persoanelor tinere care poartă numele sfântului. Se prepară și se împart mucenici făcuți cu miere și nucă, aceștia amintind de moartea lui mucenicească. În ziua praznicului este bine să evităm deplasările în zonele montane sau primejdioase.

Sfântul Ștefan, apărător al credinței adevărate cu privire la Iisus Hristos

A avut ca misiune sa demonstreze ca Iisus Hristos era cu adevarat Mesia, cel prezis de prooroci, dar a starnit mania autoritatilor iudaice, care l-au judecat in fata Sinedriului, unde a fost acuzat de blasfemie si condamnat la moarte. In timp ce corpul ii era lovit cu bolovani, Sfantul a avut puterea si taria sa isi ierte criminalii, strigand catre Ceruri: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta.

Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan, vin şi se roagă creştini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele şapte porţi ale cetăţii, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre. Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ştefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ştefan, iar creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.

Peste 450.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Ștefan, dintre care majoritatea sunt bărbați.

Citește și scrisoarea mea către Moș Crăciun 

Share This Article