Gigi Becali și-a dat acordul: „Mi-au zis că-l vor”
Andrei Cordea este unul dintre preferații lui Gigi Becali, la FCSB. Extrema în vârstă de 23 de ani a reușit să se impună printre roș-albaștri, chiar dacă presiunea pusă de patron nu a fost deloc ușor de gestionat. Acum, finanțatorul echipei din Capitală e gata să îl vândă pe jucător la o echipă de tradiție dintr-un alt campionat. Este vorba despre Legia Varșovia, fosta campioană a Poloniei și ocupanta locului 10 în sezonul recent încheiat, a informat GSP.ro.
Da, mi-au zis că-l vor, dar le-am cerut trei milioane (n.r.- de euro). Dacă-l vreți, dați trei milioane!”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.
Andrei Cordea a rămas cu picioarele pe pământ, chiar și după ce a auzit de suma pe care a cerut-o Gigi Becali în schimbul lui: „Am văzut că se vorbește, dar nu este nimic oficial pentru club. Dacă domnul Gigi Becali atât își dorește pe mine, atunci înseamnă că atât valorez. Mi-a fost foarte greu sezonul trecut să mă acomodez la o echipă cum este Steaua, dar a trebuit să iau pas cu pas și să fiu 100% la fiecare meci. Mi-am dorit să joc la echipe de top, am ajuns la Steaua, dar fiecare își dorește să ajungă mai sus. Pentru România însă sunt la cel mai ridicat nivel. Îmi place Italia, am mai jucat acolo, dar nu se știe niciodată unde pot ajunge. Am știut că valoare mea este de top campionat și am fost convins că voi ajunge la un astfel de nivel ”, a spus Cordea, potrivit DigiSport.
foto: instagram
